- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

FMI: Zona euro nu a convins inca investitorii ca problema datoriilor este sub control

14 Jan, 12:19 • Redactia DailyBusiness
Zona euro nu a convins inca investitorii ca problema datoriilor este sub control, iar propagarea crizei in alte state ar putea afecta revenirea economiei globale, a declarat directorul general adjunct al Fondului Monetar International (FMI), Naoyuki Shinohara, potrivit Mediafax.
FMI: Zona euro nu a convins inca investitorii ca problema datoriilor este sub control

„Deocamdata se pare ca propagarea crizei datoriilor din Europa in zone din afara regiunii este limitata. Cu toate acestea, daca problemele legate de datoriile statelor europene se vor amplifica, trebuie sa avem in vedere ca aceasta situatie poate aduce riscuri negative serioase”, a afirmat Shinohara.

Cancelarul german, Angela Merkel, si-a exprimat in aceasta saptamana determinarea de a lua masurile necesare pentru a combate turbulentele din zona euro.

Yeldurile cerute de investitori pentru a cumpara obligatiuni elene si irlandeze, in locul celor germane, raman foarte ridicate, in pofida pachetelor de salvare, a subliniat Shinohara.

„Aceasta inseamna ca scepticismul pietelor legat de sustenabilitatea datoriilor nu a fost inlaturat. Este important ca tarile sa-si reduca deficitele bugetare, insa ele trebuie sa rezolve si problemele structurale, inclusiv sprijinirea cresterii economice si reducerea somajului”, a spus el.

„Anuntarea masurilor pe care le-ar putea lua oficialii Uniunii Europene in privinta majorarii capacitatii fondurilor de sustinere ale statelor de la periferie ar putea dura ceva timp. As fi mai degraba tot un vanzator de euro”, a afirmat Mansoor Mohi-uddin, analist al companiei financiare UBS.

Shinohara a gestionat politica valutara a Japoniei in perioada iulie 2007-iulie 2009.