Italia a vandut luni obligatiuni de 7,48 miliarde de euro, in intervalul tintit, de 5,5-8 miliarde de euro, la randamente pe termen lung in scadere.
Pentru obligatiunile pe zece ani, considerate de referinta la finantarea pe termen lung, randamentul a fost cu aproape un punct procentual mai mic, de 6,08%, fata de 6,98% in decembrie, chiar daca investitorii au inca temeri privind situatia finantelor publice ale tarii. Randamentul obligatiunilor pe cinci ani a coborat de la maximul de 6,47% inregistrat in decembrie la 5,39% potrivit Mediafax.
Italia, tara cu a patra mare datorie la nivel mondial, de aproximativ 1.900 de miliarde de euro, trebuie sa refinanteze circa 90 de miliarde de euro in perioada februarie-aprilie.
Promisiunea organizarii in februarie a unor noi licitatii pentru lichiditati nelimitate pe trei ani de la Banca Centrala Europeana ar trebui sa sustina cererea pentur datoria Italiei si declinul randamentelor pe termen scurt, considera analistii.
Vanzarea de obligatiuni de luni este prima prima pentru Italia de la retrogradarea tarii cu doua trepte de catre agentia de rating Fitch vineri. Fitch a retrogradat alte patru state din zona euro, inclusiv Spania.
Belgia, Spania, Portugalia, Germania si Franta au de asemenea programate emisiuni de obligatiuni in aceasta saptamana.
FINANTE-BANCI
Italia a vandut obligatiuni de 7,5 mld. euro, la randamente pe termen lung in scadere
30 ianuarie 2012, ora 14:59 | 22 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci |
43 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:07 in |
855 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 16:39 in |
61 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:07 in |
1.156 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole
- Producatorii de avioane incep sa simta criza economica
- Guvernul japonez vrea sa promoveze vanzarea de obligatiuni cu o trupa pop de fete
- Cetatenii din zona euro vor mentinerea monedei unice
- Draghi: UE se afla "intr-un moment crucial", in care este nevoie de crestere si disciplina
Ultima ora
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa (sambata, 15:54)
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita (sambata, 14:39)
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole (sambata, 14:22)
- Comisioanele mari ale bancilor, anchetate de Consiliul Concurentei (sambata, 14:05)
- AIF este nemultumita de banii putini investiti in transportul feroviar (sambata, 11:04)
- Guvernul japonez vrea sa promoveze vanzarea de obligatiuni cu o trupa pop de fete (sambata, 10:39)
- S&P a reconfirmat ratingul Romaniei la nivelul "BB+", cu perspectiva stabila (sambata, 10:05)
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni (vineri, 18:15)
- De ce sunt grecii tinte foarte atractive pentru hoti (vineri, 17:46)
- Romanii platesc dublu energia electrica fata de francezi (vineri, 17:15)
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita







