- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Piraeus a vandut 25 de kilograme de aur si 200 de monede in doua luni

02 Dec, 18:54 • Redactia DailyBusiness
Piraeus Bank Romania a vandut 25 de kilograme de aur si 200 de monede in doua luni de cand deruleaza astfel de tranzactii, principalii cumparatori fiind barbatii cu varste de peste 40 de ani si persoanele care provin din mediul financiar sau sunt manageri de companii.
Piraeus a vandut 25 de kilograme de aur si 200 de monede in doua luni

Banca, singura de pe piata romaneasca de retail banking care vinde aur, a realizat in doua luni aproximativ 200 de tranzactii cu aur, iar in medie un client a cumparat 120 de grame de aur lingou, potrivit datelor Piraeus Bank, citate de Mediafax.

Dintre clientii care au cumparat aur, 71% sunt barbati, majoritatea peste 40 de ani, iar 29% femei, categoria de varsta cea mai reprezentativa fiind cuprinsa in intervalul 25 – 35 ani.

Varsta medie a cumparatorului de aur, indiferent de sex, este de 43,27 ani, in conditiile in care cel mai tanar client inregistrat pana in prezent are de 23 de ani, iar cel mai in varsta 71 de ani.

Majoritatea cumparatorilor de aur provin din mediul financiar (25%) sau sunt manageri de companii (23%), ceea ce inseamna ca cea mai mare parte a clientilor au venituri medii sau peste medie. Alte categorii importante de clienti sunt cei din domeniul IT (5%), inginerii (7%) si avocatii (6%).

„Printre cei care au achizitionat aur avem cativa reprezentanti ai presei si ai sistemului de sanatate (5%), dar si invatamantului (6%)”, au precizat reprezentantii Piraeus Bank.

In ceea ce priveste topul vanzarilor de aur pe orase, pe primul loc se situeaza Bucurestiul (53%), fiind urmat de Constanta (8%), Sibiu si Timisoara (cate 5%), si Pitesti si Ploiesti (cate 4%).

Piraeus Bank Romania vinde, de la inceputul lunii octombrie, aur prin 20 de sucursale si intentioneaza sa extinda activitatea in mai multe unitati in 2010.

Reprezentantii bancii au observat ca interesul clientilor pentru achizitiile de aur a crescut, in contextul economic dificil pe care il traverseaza Romania in ultimul an, intrucat metalul este apreciat ca fiind o achizitie stabila si profitabila pe termen lung.

Piraeus Bank Grecia are experienta in vanzarea de aur, iar produsul este deja unul traditional cu mare succes in piata de retail.

Banca vinde aurul sub forma de monede si lingouri, dar ofera si posibilitatea rascumpararii acestuia pentru clientii care apeleaza in momentul achizitionarii la serviciul de custodie. Astfel, banca are garantia calitatii initiale nealterate a produselor din aur.

Aurul este pus la dispozitia clientilor sub forma de monede, cu o puritate de 916,7 ? – 22 karate, lingouri cu o puritate de 999,9 ? – 24 karate, sau sub forma de aur de cont, care nu presupune livrare fizica. Cantitatea minima de tranzactionare este de o moneda, 5 grame in cazul lingourilor sau 100.000 euro pentru aurul de cont.

Pretul de vanzare a aurului fluctueaza in functie de cotatiile XAU pe pietele internationale si include cheltuielile de prelucrare, transport si asigurare. Potrivit datelor de pe site-ul bancii, pretul unui gram de lingou de aur este, miercuri, de 129 de lei, iar al unei monede se plaseaza la 935 de lei.