- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Ponta: Probabil vom primi mai putini bani de la UE pentru 2014-2020

06 Feb, 14:22 • Redactia DailyBusiness
Fondurile alocate Romaniei de catre Uniunea Europeana pentru perioada 2014-2020 vor fi, probabil, mai mici comparativ cu propunerea initiala a Comisiei, iar delegatia tarii la reuniunea CE va incerca sa diminueze cat mai mult diferenta dintre suma initiala si noua alocare, a declarat premierul Ponta.
Ponta: Probabil vom primi mai putini bani de la UE pentru 2014-2020

El a precizat ca din
delegatia Romaniei la Consiliul European din aceasta saptamana,
condusa de presedintele Traian Basescu, vor face parte si secretari
de stat din ministerele Finantelor, Agriculturii, Fondurilor
Europene.

„La solicitarea presedintelui, vor
fi nu doar ministrul de Externe, ci si secretarii de stat de la
Finante, Agricultura, Fonduri Europene, astfel incat sa avem o echipa
cat mai puternica si sa obtinem cat mai mult pentru Romania in
exercitiul 2014-2020. Fata de propunerea initiala a Comisiei
Europene, care prevedea niste alocari corecte pentru Romania atat pe
fonduri de coeziune, cat si pe agricultura la plati directe si
dezvoltare rurala, de 48 miliarde euro, probabil ca nu vor ramane 48,
insa este foarte important ca ceea ce nu ramane din 48 sa fie cat mai
putin: este o mare diferenta daca pierdem un miliard sau daca pierdem
zece”, a spus Ponta in sedinta de guvern, conform Mediafax.

El a amintit ca ministrul Fondurilor
Europene va avea atributii de coordonare a autoritatilor de
management.