- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Popa, BNR: Nivelul creditelor neperformante va creste pe termen scurt

07 Feb, 15:03 • Redactia DailyBusiness
Nivelul creditelor neperformante va continua sa creasca pe termen scurt, existand presiuni in acest sens, a declarat, joi, Cristian Popa, viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflatiei.
Popa, BNR: Nivelul creditelor neperformante va creste pe termen scurt

„Depinde de perspectivele de
crestere pe termen scurt ale economiei, de increderea consumatorilor
corporativi si persoane fizice, dar si de disponibilitatea bancilor
de a mai da credite. Daca se relanseaza creditarea intr-o maniera
sustenabila acest raport al creditelor neperformante va tinde sa se
erodeze in timp. Asteptam sa inceapa sa se intample acest lucru dar
pe termen scurt asteptam sa existe presiuni pentru cresterea
creditelor neperformante”, a spus Popa, citat de Agerpres.

Potrivit
acestuia, daca bancile nu vor fi mai active in restructurarea
creditelor neperformante si in vanzarea lor, ceea ce este de asteptat
sa se intample intr-o maniera ordonata, se vor afla sub presiunea
nevoii de provizionare a creditelor neperformante, ceea ce inseamna
marje bancare destul de rigide.