- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Romania dupa referendum: Intre relatia cu creditorii externi si sustinerea economica

30 Jul, 00:07 • adrian.mihaltianu
Indiferent de cine va fi la conducerea tarii dupa referendumul de duminica, nu va avea o misiune prea usoara, in conditiile in care disputele politice ar putea continua, iar mediul economic international nu este prea prielnic, sunt de parere analistii. Asadar, administratia va avea de continuat masurile de sustinere a economiei, dar si relatia cu creditorii internationali.
Romania dupa referendum: Intre relatia cu creditorii externi si sustinerea economica

Presedintele Traian Basescu a fost suspendat de Parlament pe 6 iulie. Acesta va reveni in functie daca va fi validat de electorat, in urma referendumului din 29 iulie. In caz contrar, vor fi necesare alegeri prezidentiale anticipate care vor avea loc inaintea celor parlamentare.

Duminica, pana la inchiderea sectiilor de votare (ora 23:00), conform datelor estimate de Biroul Electoral Central (BEC), doar 45,92% dintre romanii cu drept de vot s-au prezentat la urne, ceea ce arata ca referendumul nu va fi validat, iar Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni. Pe parcursul zilei de luni sunt asteptate si datele oficiale

Referendumul de duminica va fi
validat numai daca 50% plus unu din alegatori s-au prezentat la urne. Lupta este destul de stransa, ambele parti politice declarandu-se invingatoare dupa numaratoarea proprie paralela. Astfel, sunt asteptate rezultatele finale oficiale pentru a clarifica situatia.

Presedintele suspendat, Traian Basescu, a declarat,
duminica seara, ca, odata revenit la Cotroceni, va incerca sa genereze un [b]sentiment
de impacare in societate[/b].

„Sunt constient ca sunt nemultumiri generate de ceea
ce s-a intamplat in ultimii ani si am convingerea ca fractura din societate
trebuie stopata, anihilata, pentru ca Romania are nevoie de toata forta pentru
a trece mai departe peste perioada de criza si pentru a reusi in procesul de
integrare in lumea civilizata. Ii asigur pe romani ca, odata revenit la
Cotroceni, o sa incerc sa asigur, sa generez un sentiment de impacare in
societate”, a spus Traian Basescu, citat de [url=http://www.mediafax.ro/politic/basescu-odata-revenit-la-cotroceni-o-sa-incerc-sa-generez-un-sentiment-de-impacare-in-societate-9909231]Mediafax[/url].

[b]Care este misiunea conducerii[/b]

„Aceasta criza politica creata in Romania in jurul referendumului va avea repercursiuni de durata asupra economie, care deocamdata s-au reliefat in deprecierea leului cu 4,3% in ultima luna, insa va exercita efecte negative si asupra cresterii economice prin presiuni asupra consumului si investitiilor”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Melania Hancila, economistul sef al Volksbank Romania.

Ea a subliniat ca economia romaneasca are nevoie in principal de stabilitate si predictibilitate, precum si de surse de finantare ieftine.

Recent, Adrian Mitroi, secretarul general al Asociatiei Analistilor Financiari (CFA Romania), a precizat ca oricine ar fi la conducere, va avea o [b]misiune economica stricta, cu reguli foarte clare[/b].

„Conducerea are de platit datorii, are de refinantat datorii, de tinut promisiuni, de negociat si de pastrat o relatie amicala cu finantatorii, de mentinut o relatie impecabila fata de o piata care este extrem de intransigenta si care poate sa te puna cu spatele la zid”, a spus analistul economic.

Totodata, Melania Hancila considera ca guvernul ar trebui sa exploateze la maxim [b]oportunitatile de finantare[/b] aflate la dispozitia tarii noastre: prin masuri radicale pentru deblocarea si eficientizarea absortiei fondurilor europene, majorarea si eficientizarea cheltuielilor bugetare destinate proiectelor publice cu grad de multiplicare ridicat, tragerea fondurile puse la dispozitie tarii noastre prin acordul preventiv cu FMI si CE pentru a scadea costurile de finantare, demararea unor parteneriate public-private in proeicte majore de infrastructura. 

„Desi acestea sunt tinte ambitioase, cred ca cel mai greu pentru actuala coalitie va fi sa convinga populatia si investitorii straini ca Romania va avea parte de stabilitate si o politica fiscala predictibila si stimulativa pentru mediul de afaceri, deoarece temerile principale consta intr-o politica de tip social cu riscul unor derapaje bugetare si cresterea impozitelor pentru mediul de afaceri si pentru oamenii cu venituri peste salariul mediu, mai exact riscul renuntarii la cota unica din 2013”, a mentionat economistul sef al Volksbank.

La randul sau, economistul Daniel Daianu, fost ministru de finante, a subliniat ca este important ca [b]Romania sa mentina acordurile cu partenerii externi[/b].

O delegatie a Fondului Monetar International (FMI), condusa de catre Erik de Vrijer, se va afla in vizita oficiala de lucru la Bucuresti, [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/delegatia-fmi-vine-in-romania-pe-31-iulie-78731/]in perioada 31 iulie-13 august[/url], pentru a sasea evaluare.

Chiar si premierul Victor Ponta a declarat saptamana trecuta ca Romania ar trebui [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/ponta-romania-ar-trebui-sa-aiba-si-anul-viitor-un-acord-de-tip-preventiv-cu-fmi-78877/]sa continue relatia de colaborare[/url] cu Fondul Monetar International (FMI) si sa mentina si anul viitor un acord de tip preventiv cu aceasta institutie financiara.

Totodata, Daianu a aratat ca Romania trebuie sa continue reformele in sectorul public, sa se ocupe de companiile de stat si sa incheie anul cu un deficit bugetar sub 3%.

Analistul economic Bogdan Glavan a precizat ca indiferent cine este la conducerea tarii, Romania va continua sa ramana sub sfera de influenta intelectuala si financiara a FMI si CE si de aceea se teme de o degradare abrupta a situatiei economice.

[b]Masuri fiscale ajutatoare[/b]

Guvernul a anuntat in aceasta vara o serie de marusi fiscale menita sa ajute economia, insa specialistii din domeniu nu sunt convinsi in totalitate ca acestea vor da si roade in perioada urmatoare.

Printre aceste masuri amintim: scutirea de la plata CAS timp de un an  pentru firmele care angajeaza someri cu varsta mai mica de 25 ani sau persoane de peste 55 ani; scutirea companiilor cu datorii bugetare de la plata penalitatilor aferente daca achita obligatia principala si dobanzile in perioada 1 septembrie-31 decembrie 2012; achitarea TVA la momentul incasarii facturii pentru firmele cu cifra de afaceri de maximum 500.000 euro; TVA de 9% pentru alimente.

Mihaela Mitroi, partener consultanta fiscala in cadrul PwC Romania considera ca este nevoie de [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/ce-vor-consultantii-fiscali-de-la-guvern-masuri-fiscale-mai-curajoase-78766/]masuri fiscale mai curajoase[/url], cum ar fi reducerea contributiilor sociale (atat pentru angajator, cat si pentru angajati), plafonarea contributiilor de asigurari sociale de sanatate, micsorarea plafonului contributiilor sociale.

Totusi, aceste masuri reprezinta un pas spre companii, dar si spre consumatori. Spre exemplu, reducerea TVA la alimente ar putea [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/patronate-tva-de-9-pentru-alimente-va-duce-la-scaderea-preturilor-cu-15-si-la-reducerea-evaziunii-78892/]reduce preturile[/url] cu pana la 15%, dar va reduce si evaziunea, potrivit reprezentantilor patronatelor din domeniu.