
Titlurile au fost vandute cu un cupon de 6,75%, iar cu discountul acordat randamentul total ajunge la 6,875%. Cererea pentru obligatiuni a totalizat aproape 7 miliarde de dolari, fiind cea mai mare suma subscrisa pe piata de dolari pentru o tara din Europa Centrala si de Est, scrie Mediafax.
Dupa o absenta de 16 ani de pe piata americana, Romania a avut nevoie de doua road-show-uri pentru a convinge investitorii in dolari ca a adoptat masurile de ajustare pe care restul tarilor abia acum le discuta, ceea ce s-a tradus intr-un intres foarte mare pentru titlurile romanesti.
In luna ianuarie, Finantele au atras 9,93 miliarde lei de pe piata inetrna, iar cumulat cu imprumutul de pe piata americana, de 1,5 miliard de dolari (4,9 miliarde de lei), Trezoreria si-a acoperit deficitul nominal estimat pentru acest an, de 11,2 miliarde lei. Aranjorii principali ai emisiunii au fost Citi, Deutsche Bank si HSBC. Romania are rating "Baa3" din partea Moody's si "BBB-" de la Fitch, ambele in categoria recomandata pentru investitii. Doar Standard & Poor's atribuie Romaniei calificativ "BB+", din categoria nerecomandata investitorilor.
Tensiunile de pe pietele financiare internationale s-au redus in ultima perioada, iar costurile de imprumut au coborat pentru mai multe state europene, sustinut de masurile fara precedent luate de Banca Centrala Europeana (BCE) pentru asigurarea de lichiditati in sistemul financiar. BCE a imprumutat in decembrie aproape 500 miliarde de dolari bancilor comerciale pe perioada de trei ani si a anuntat o licitatie similara, cu lichiditati nelimitate si pentru februarie.
Dragoi a declarat, la mijlocul lunii ianuarie, ca Romania se va finanta la extern de pe piata americana, intrucat bancile europene, principalii cumparatori de obligatiuni in euro, se confrunta cu presiuni legate de noile cerinte de capital. In noiembrie anul trecut, autoritatile romane au organizat un roadshow in SUA, primul astfel de turneu de prezentare din ultimii 16 ani, care nu s-a finalizat insa cu lansarea unei emisiuni, desi intentia partii romane era sa faca o prima licitatie chiar in 2011.
Potrivit strategiei MFP, in 2012 vor fi atrase imprumuturi de pe pietele externe de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Guvernul a aprobat la mijlocul anului 2010 programul de emisiuni MTN pe piata internationala pe o perioada de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro. In prima emisiune a programului, Finantele au atras la inceputul lunii iunie a anului trecut 1,5 miliarde euro din vanzarea de obligatiuni pe cinci ani la un randament de 5,29%.
Firmele de avocatura PeliFilip si Linklaters au asistat Ministerul Finantelor Publice in emisiunea de obligatiuni in dolari, in Statele Unite, ca parte a programului de finantare de pe piata externa.
"Succesul emisiunii arata nivelul inalt de incredere de care se bucura tara noastra pe pietele internationale de capital. Sper ca acesta sa fie un inceput pozitiv si pentru reluarea, in conditii de pret favorabile, a accesului companiilor romanesti la pietele internationale de capital", a declarat Alexandru Birsan, partener PeliFilip.
Avocatii PeliFilip au experienta in diverse domenii, precum infrastructura si concesiuni, fuziuni si achizitii, energie, drept societar, proprietate imobiliara, concurenta, finantari si piete de capital, precum si dreptul muncii.
In prezent, echipa PeliFilip cuprinde 45 de avocati, dintre care 9 parteneri si 4 avocati seniori.
Totodata, analistii UniCredit considera ca leul ar putea creste in raport cu euro in urma emisiunii de obligatiuni de 1,5 miliarde dolari efectuata marti, care a fost "un mare succes" si a indicat imbunatatirea perceptiei investitorilor fata de Romania.
UniCredit recomanda investitorilor sa cumpere lei, deoarece cursul va cobori la 4,25 lei/euro de la nivelul de referinta de marti, de 4,3477 lei/euro.






