- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Romanii prind gustul platii cu „bani de plastic”. Cum a evoluat numarul cardurilor active

17 Feb, 13:09 • adrian.mihaltianu
Valoarea platilor cu cardul la comercianti a avansat anul trecut cu peste 30%, la 4,4 miliarde de lei, in conditiile in care si bancile au investit mai mult in retelele de terminale de plata cu cardul (POS), al caror numar a crescut cu circa 18.000 de unitati, se arata intr-un raport al bancii centrale.
Romanii prind gustul platii cu bani de plastic. Cum a evoluat numarul cardurilor active

Pe piata bancara din Romania se aflau in circulatie la finele anului trecut [b]13.348.529 carduri valide[/b], inclusiv co-branded si cu functie electronica, in crestere cu 6% fata de anul 2010, cand erau active 12.604.226 carduri.

In total, numarul cardurilor emise (inclusiv co-branded – carduri emise in parteneriat – si cu functie de moneda electronica) este de 35.422.029 unitati, cu peste 17% mai mult fata de sfarsitul anului 2010, [url=http://www.bnr.ro/Raport-statistic-606.aspx]conform datelor statistice publicate[/url] de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Anul trecut, numarul cardurilor valide de debit aflate in circulatie (inclusiv co-branded si cu functie de moneda electronica) s-a majorat cu 6,7%, totalizand 11.182.110 unitati, la 31 decembrie 2011. In acelasi timp, cardurile de credit valide in circulatie au ajuns la 2.156.286 unitati, in crestere cu doar 1,5% comparativ cu sfarsitul lui 2010.

Romanii au [b]retras[/b] in 2011 numerar de la [b]bancomate (ATM)[/b], cu carduri emise in Romania, in valoare de 25,635 miliarde lei, cu 13,7% mai mult fata de anul 2010, in timp ce au [b]depus[/b] numerar la ATM in valoare de 1,171 miliarde lei, in crestere cu 25,5% comparativ cu anul anterior.

Valoarea [b]tranzactiilor de plata[/b] cu carduri de [b]debit[/b] a avansat cu 23,6% anul trecut, ajungand la 4,75 miliarde de lei, iar valoarea tranzactiilor cu carduri de [b]credit[/b] a avut o evolutie mai puternica, de circa 36%, pana la 986,59 milioane de lei.

De asemenea, romanii au [b]platit mai mult cu cardul la comercianti (POS)[/b]. Astfel, valoarea tranzactiilor la POS-urile din tara, cu carduri emise in tara, a urcat cu 30,3% anul trecut, pana la 4,424 miliarde de lei.

Totodata, valoarea tranzactiilor de retragere de numerar de la ATM-urile din Romania, cu carduri emise in afara tarii, a fost 702,23 milioane de lei, iar retragerile de numerar de la ATM-uri din strainatate, cu carduri emise in Romania, a fost de 479,09 milioane de lei.

In 2011, bancile din Romania si-au majorat numarul bancomatelor la 11.006 unitati, de la 10.102 ATM-uri in 2010. O crestere mai mare s-a inregistrat la [b]POS-uri[/b] (terminale electronice operationale la comercianti pentru plata cu card), numarul lor ajungand la [b]124.920[/b], de la 107.052 unitati in 2010.

Sistemul bancar a inregistrat anul trecut [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/bancile-si-au-redus-pierderile-in-2011-vezi-la-cat-se-ridica-acestea-73003/]o pierdere de aproape 430 de milioane lei[/url], echivalentul a 100 de milioane de euro, fata de un rezultat negativ de 516 milioane lei in 2010.

Bancile au continuat anul trecut o restructurare timida a activitatii, prin disponibilizarea a 1.000 de salariati (1,5% din total), cea mai importanta restangere fiind observata, insa, in decembrie, cand au iesit din sistem 350 de angajati, adica mai mult de o treime din reducerea anuala.

O reducere mai ampla a avut loc la nivelul unitatilor teritoriale, bancile inchizand in 2011 peste 2% din reteaua teritoriala, care a coborat de la 6.170 la 6.040 de agentii si sucursale.