FINANTE-BANCI

S&P: Bugetul Romaniei ar putea fi amenintat de asteptari nerealiste de crestere economica

27 februarie 2009, ora 18:26 | 725 afisari
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Monede1-medie.jpg
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) atrage atentia autoritatilor de la Bucuresti ca planurile fiscale restrictive ar putea sa fie amenintate de presiuni sociale si de asteptari nerealiste de crestere economica.
Bugetul de austeritate pentru 2009 al Romaniei a fost aprobat saptamana trecuta. Acesta prevede o tinta ambitioasa de deficit fiscal, de 2% din produsul intern brut (PIB), comparativ cu 5% anul trecut, in cadrul unui efort intampinat pozitiv de banca centrala si de Fondul Monetar International (FMI), mentioneaza NewsIn.

Analistul Marko Mrsnik, de la S&P a spus ca agentia de rating nu este convinsa inca de faptul ca Bucurestiul isi poate indeplini obiectivele, la 4 luni dupa ce a retrogradat Romania, scotand calificativul tarii din categoria cu recomandare de investitii.

"Problema este, in primul rand, ca bugetul se bazeaza pe premise macroeconomice care par excesiv de optimiste si in al doilea rand, care se vor dovedi dificil de implementat", a declarat Mrsnik.

"Puterea coalitiei de guvernare ar putea fi testata pe masura ce planurile fiscale restrictive ar putea sa se confrunte cu presiuni din cauza cererilor populare de cheltuieli crescute, pentru a contrabalansa efectele problemelor economice continue", a adaugat analistul agentiei de rating.

S&P a coborat in octombrie ratingul pentru al credite in valuta Romaniei, cu o treapta, la "BB+", cu perspectiva "negativa", ca urmare a lipsei unei reactii fiscale la deficitul extern amplu, care a accentuat vulnerabilitatea economiei in contextul crizei mondiale de lichiditati.

Mrsnik a confirmat acest rating si perspectiva asociata. Alegerile prezidentiale din 2009 reprezinta un alt risc pentru inasprirea fiscala, a mai spus analistul agentiei de rating, adaugand ca este sceptic in ceea ce priveste proiectiile bugetare referitoare la o crestere economica de 2,5%.

Economia va scadea cu 0,8% in 2009

Marko Mrsnik estimeaza ca economia se va comprima cu 0,8% anul acesta, mai ales ca urmare a inrautatirii situatiei din mediul extern.

Analistul considera ca deficitul bugetar se va adanci la 6,2% din PIB in 2009, iar inflatia se va cifra la 5,3%, peste nivelul oficial tintit de 2,5-4,5%.

Un acord cu Fondul Monetar International (FMI) ar semnala ca guvernul este dispus sa aplice politicile corecte pentru a stabiliza economia, dar restrictiile fiscale ce vor fi impuse prin acord ar putea slabi coalitia la putere, dupa ce vor starni tensiuni sociale, a spus Mrsnik.

"Orice intelegere de acest tip are atasate unele cerinte, iar coalitia ar putea fi testata, in conditiile in care guvernul s-ar confrunta cu presiune semnificativa pentru unele cheltuieli bugetare suplimentare, mai ales in zona transferurilor sociale", a spus el.

Mrsnik nu a exclus posibilitatea unei rupturi in coalitia presedintelui Traian Basescu si partenerii social-democrati, din cauza constrangerilor impuse de acordul cu FMI.

Analistul S&P sustine posibilitatea ca Romania sa adere la zona euro dupa 2015, in conditiile in care tinta de aderare este 2014.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci | 43 vizualizari | 0 comentarii
FMI cere grecilor sa-si plateasca impozitele
24 mai 2012, ora 00:07 in | 1.157 vizualizari | 0 comentarii
De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Duminica, 27 Mai 2012, 10:23
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter