Companiile care vor creste valoarea politelor Casco si RCA, ca urmare a majorarii TVA, fac un pas foarte periculos, punandu-si in pericol vanzarile, considera Mihai Tecau (foto), presedintele BCR Asigurari.
Acesta a mentionat ca la nivelul companiei pe care o conduce se analizeaza inca impactul pe care majorarea TVA il va avea asupra business-ului companiei.
"La un moment dat va trebui sa spunem si partenerilor nostri (brokeri, service-uri auto - n.r.) sa micsoreze preturile. Lucram in baza unui buget deja facut si ne va fi greu sa mentinem actualele preturi deoarece toate costurile care sunt implicate in constructia acestora cresc", a declarat Mihai Tecau.
Dupa ce in perioada 2005-2007 intre asiguratori s-a dus o batalie a preturilor scazute, fiecare firma incercand sa coboare cat mai mult tarifele pentru a acumula cota de piata, ceea ce le-a adus in situatia de a inregistra pierderi, ultimii doi ani au fost marcati de cresteri agresive de tarife, pentru a readuce profitabilitatea in sistem.
Pe un fond de crestere a preturilor, cererea de asigurari a fost insa tot mai scazuta, in special pe politele Casco, piata de asigurari generale de abia reusind sa se mentina ca valoare in 2009 la nivelul celei din 2008.
Anul trecut, volumul primelor subscrise a fost usor peste 8,8 miliarde de lei (asigurari generale si asigurari de viata), in scadere cu 5,23% fata de volumul din 2008.
Dupa primele patru luni din 2010, trendul de scadere al pietei a continuat, piata asigurarilor generale si de viata scazand cu 4,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul reducerii subscrierilor din polite de asigurari generale.
Potrivit lui Sergiu Loghin, membru al directoratului BCR Asigurari, valoarea primelor subscrise de companie pe polite Casco in S1 a scazut cu peste 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In concluzie, o crestere suplimentara a valorii politei ar compromite serios volumul vanzarilor si deci cota de piata a companiei. La finele lui 2009, compania avea o cota de piata de 7,9%, dupa o creste usoara a valorii primelor subscrise.
Pentru imbunatatirea profitabilitatii, compania, care a inregistrat anul trecut pierderi de 10 ori mai mari ca in 2008, de 55 milioane de euro, a trecut printr-un proces amplu de eficientizare pentru a imbunatati raporturile cost beneficiu. Anul trecut, compania a disponibilizat circa 20% din angajati, respectiv 230 de persoane, efectivul BCR Asigurari ajungand la 1.150 de salariati. De asemenea, a centralizat echipele de risc si back office.
"La nivelul sucursalelor mai exista acum doar echipele de vanzari", a spus Mihai Tecau, presedintele directoratului companiei.
Totodata, compania a facut o selectie mai atenta a clientelei, pentru a diminua daunele. Potrivit lui Segiu Loghin, membru al directoratului companiei, in ultimul timp a scazut frecventa daunelor. Desi valoarea medie a acestora a crescut in ultimul timp, s-a obtinut o scadere a ratei daunei (valoarea daunelor raportata la cea a primelor) la nivelul companiei.
Ce rezultat am putea vedea la nivelul pietei in acest an? Mihai Tecau crede ca piata va ramane pe pierdere si in 2010. Pierderile inregistrate de piata asigurarilor in 2009 au depasit cu putin 100 de milioane de lei, fiind in scadere cu 82% fata de 2008. In ceea ce priveste valoarea primelor subscrise la nivel de piata, Tecau a declarat ca spera sa ramana la nivelul din 2009 - 8,8 mld. lei.
FINANTE-BANCI
Seful BCR Asigurari despre viitorul politelor Casco si RCA: Este foarte periculos sa mai cresti tarifele
21 iulie 2010, ora 00:01, autor(i): Raluca Florescu | 1.213 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci |
44 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:07 in |
860 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 16:39 in |
61 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:07 in |
1.158 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
Ultima ora
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa (sambata, 15:54)
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita (sambata, 14:39)
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole (sambata, 14:22)
- Comisioanele mari ale bancilor, anchetate de Consiliul Concurentei (sambata, 14:05)
- AIF este nemultumita de banii putini investiti in transportul feroviar (sambata, 11:04)
- Guvernul japonez vrea sa promoveze vanzarea de obligatiuni cu o trupa pop de fete (sambata, 10:39)
- S&P a reconfirmat ratingul Romaniei la nivelul "BB+", cu perspectiva stabila (sambata, 10:05)
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni (vineri, 18:15)
- De ce sunt grecii tinte foarte atractive pentru hoti (vineri, 17:46)
- Romanii platesc dublu energia electrica fata de francezi (vineri, 17:15)
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- 25 mai, termenul limita de depunere a declaratiilor de venit pentru anul 2011
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- 25 mai, termenul limita de depunere a declaratiilor de venit pentru anul 2011
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita







