- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Chinezii au piratat iPad-ul produs de Apple la numai trei saptamani de la lansare

26 Apr, 17:34 • Redactia DailyBusiness
La numai trei saptamani de la lansarea tablet PC-ului iPad in SUA, versiuni contrafacute ale produsului grupului american Apple au inceput sa apara pe rafturile magazinelor din China, paradisul pirateriei.
Chinezii au piratat iPad-ul produs de Apple la numai trei saptamani de la lansare

Apple a amanat recent lansarea internationala a iPad dupa ce a fost luat pe nepregatite de cererea ridicata de pe piata americana. Dar consumatorii chinezi care cauta o copie nu trebuie insa sa caute mai departe de Shanghai, unul dintre centrele economice importante din sudul Chinei, relateaza Mediafax, citand Reuters.

Intr-un mall din Shanghai, in apropierea granitei cu Hong Kong, mici magazine sunt ticsite cu versiuni piratate ale oricarui produs: de la noul sistem de operare Windows 7 al Microsoft, disponibil pentru numai doi dolari, la gadgeturi Apple ca iPhone sau MacBook.

iPad-ul piratat dispune de trei porturi USB si are o forma mai dreptunghiulara decat modelul original. Chiar daca ruleaza un program de operare Windows, „iPad-ul” chinezesc seamana mai mult cu un iPhone gigantic.

Produsul falsificat poate fi cumparat cu 2.800 de yuani (410 dolari), fiind un pic mai ieftin ca originalul, disponibil pentru 499-699 de dolari.

„Aceasta este prima versiune nefinisata. Ulterior, fabricile vor putea livra copii mai bune. Chiar daca forma nu este chiar aceeasi, exteriorul este foarte similar cu iPad-ul, asa ca nu cred ca ne va afecta vanzarile foarte mult”, a afirmat Lin, proprietarul unui magazin din Shanghai in care poate fi cumparat iPad-ul piratat, explicand ca diferentele sunt cauzate de dificultatea de a obtine piese corespunzatoare intr-un timp foarte scurt.

Modele piratate ale iPad sunt disponibile si prin anunturi postate in spatiile virtuale. Taobao, cea mai mare piata online din China, contine sute de astfel de anunturi pentru iPad-uri reale sau „fabricate in China”.

Tablet PC-ul iPad, care poate fi folosit pentru accesarea internetului, ascultarea de muzica sau vizionarea de fisiere video, a inregistrast vanzari de peste 500.000 de untati in prima saptamana de la lansare.