- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Clientii Orange se pot asigura impotriva imposibilitatii de plata a facturii

15 Apr, 16:00 • Redactia DailyBusiness
Operatorul Orange Romania a lansat un serviciu care permite clientilor sa se asigure pentru situatiile in care nu si-ar mai putea plati factura de telefon, a anuntat joi compania.
Clientii Orange se pot asigura impotriva imposibilitatii de plata a facturii

Asigurarea este valabila pentru situatiile in care clientii intra in somaj, in limita valorii de 80 de euro, si in situatiile de invaliditate totala, in limita a 800 de euro. Asigurarea pentru factura costa 1 euro/luna (nu se percepe TVA), valoare care se va regasi pe factura lunara a clientilor.

Serviciul va fi disponibil incepand din 16 aprilie.

De asemenea, Orange a lansat si serviciul Smartphone Expert, prin intermediul caruia clientii pot solicita asistenta pentru configurarea smartphone-urilor: setarea contului de e-mail si web, setari legate de sistemul de operare, conectarea accesoriilor si sincronizarea datelor de pe telefon si calculator.

Serviciul poate fi accesat printr-un apel la Serviciul Clienti, urmand ca un consultant sa se conecteze la smartphone pentru a efectua setarile solicitate. Serviciul Smartphone Expert este disponibil pentru toti clientii care utilizeaza optiunea My Smartphone.

Orange Romania avea 10,99 milioane de clienti la sfarsitul lui 2009, cand a raportat venituri de 1,05 miliarde de euro.