- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

EXCLUSIV. Specialist nVidia despre consumul de 3D: Cu masura, nu da dureri de cap. Insa dupa doua ore de joaca 3D, sa nu te miri daca ti-e rau

16 Apr, 00:01 • emanuel.ceciu
Tehnologia 3D va influenta nu doar lumea entertainment-ului ci si industrii precum arhitectura, cea financiara sau medicala. Care sunt riscurile tehnologiei ce "ameninta" ca va revolutiona lumea IT-ului si ce alegeri poate face utilizatorul final, aflati dintr-un interviu cu Luciano Alibrandi, om cu 10 ani de experienta in cadrul producatorului de placi grafice nVidia si unul dintre cei mai avizati specialisti in evolutia tehnologiilor 3D.
EXCLUSIV. Specialist nVidia despre consumul de 3D: Cu masura, nu da dureri de cap. Insa dupa doua ore de joaca 3D, sa nu te miri daca ti-e rau

Italianul Luciano Alibrandi lucreaza acum ca director of public relations EMEA la producatorul de tehnologii grafice nVidia, anterior acesta fiind product manager in cadrul companiei 3DFX, producator de tehnologii 3D.
[gallery:51]
Aflat la a doua venire in Romania, Alibrandi remarca arhitectura anumitor cladiri din Bucuresti, pe care le considera foarte frumoase, totodata fiind contrariat de multitudinea de cabluri ce „atarna parca peste tot”. Acesta glumeste si spune „se vede ca sunteti un popor foarte conectat…”.

DailyBusiness.ro: Lumea vorbeste din ce in ce mai mult de grafica tridimensionala, insa toti suntem constienti de lipsa de continut disponibil pentru aceasta tehnologie. Cand va deveni 3D-ul cu adevarat relevant pe piata?
Luciano Alibrandi: Intr-adevar, pentru televizoare nu exista in prezent foarte multe titluri si din cate am inteles cu atat mai putin in Romania. In schimb insa, la nivelul computerelor, deja exista peste 300 de jocuri video ce pot fi rulate 3D. Dintre acestea, cateva sunt chiar special optimizate pentru aceasta tehnologie – 3D vision ready -. Acest lucru inseamna ca respectivele jocuri profita la maxim de GPU (unitate de procesare grafica – n.r.). Jocuri precum Just Cause sau Battlefield Bad Company 2 sunt 3D Vision Ready. Majoritatea jocurilor ce vor iesi pe piata in viitor vor putea fi vizualizate si tridimensional, deci continutul pentru aceasta nisa va creste foarte rapid.

DB: OK, de ce anume ai nevoie, ca si client final, pentru a beneficia de grafica 3D la computer, si cam cat ar costa?
LA: In primul rand de un monitor care sa poata emite 3D. Acesta costa undeva in jurul a 240 euro si sunt mai multe modele pe piata de la diferite companii. Ai nevoie de un kit 3D vision, adica un emitator si ochelari, acesta costand in Romania 140 euro. De asemenea, o placa grafica foarte puternica, ea trebuind sa calculeze, practic, dublul informatiilor decat in mod normal – pentru ochiul drept si pentru cel stang. Pretul acestora difera – daca vrei sa vezi doar filme 3D la Blu-ray, costa cam 90 euro. Daca vrei insa sa si rulezi jocuri 3D, costa undeva la 250 euro.

DB: Am acasa un GeForce 9600. Pot rula cu ea aplicatii 3D?
LA: Nu. V-ar trebui, sa spunem, un GTX260 care costa in prezent, in Romania, 700 de lei. Ganditi-va insa ca odata cu achizitionarea unui sistem capabil sa suporte tehnologia 3D, nu sunteti limitati doar la filme sau jocuri. Din ce in ce mai multe companii vor scoate pe piata camere care vor fotografia 3D, deci veti putea vizualiza pozele tridimensional, in fata computerului. De asemenea, va exista din ce in ce mai mult streaming live in 3D, pe Internet. Eu personal am ramas uimit sa vad un intreg meci de golf transmis in direct pe Internet, tridimensional. Si Orange, in Franta, a semnat un contract pentru a transmite toate meciurile de la Roland Garros in perioada 2010-2013 in 3D. Ganditi-va ce se va intampla peste cativa ani cand clipurile de pe YouTube.com vor incepe sa fie incarcate in format 3D. Toata industria IT si electronice migreaza spre 3D.

DB: Ce pasi face nVidia pentru a profita de ceea ce ar putea fi „o noua revolutie” in industria electronicelor dar si entertainment-ului?
LA: Televizoarele 3D abia au inceput sa intre in lume. Lucram in prezent la un software denumit 3D Vision TV care va permite conectarea PC-ului sau laptop-ului la televizor, printr-un cablu HDMI si rularea intregului continut, inclusiv 3D, pe televizor. Practic, daca computerul si televizorul tau este compatibil cu tehnologia 3D, tot ceea ce faci pe PC se vede la TV.

DB: Cand veti lansa acest software?
LA: Deocamdata discutam cu producatorii de televizoare, agream asupra anumitor amanunte tehnice. Lucram la certificarea tehnologiei si cel mai probabil pana in iunie anul acesta va fi disponibil pe anumite piete.

DB: Panasonic, LG, Sony, Samsung sunt doar cateva dintre numele care au intrat pe piata cu televizoare 3D. Ce companie considerati ca este cea mai bine pozitionata pentru a castiga cat mai multa cota de piata?
LA: Toate vor avea de castigat. Si nu doar acestea ci si companii ce produc Blu-ray-uri, producatorii de continut si industrii adiacente precum medicina, institutii financiare. Odata cu 3D-ul puterea de calcul va creste considerabil, tehnologia va face pasi enormi in fata. Sa luam un simplu caz – o femeie se duce la medic pentru un consult important si complex. Medicul ia toate datele necesare, le introduce in computer insa, fiind foarte multe lucruri de analizat, i-ar lua o saptamana pentru ca totul sa fie gata. Cu un GPU de ultima generatie, calculele respective s-ar putea realiza chiar si pe loc. 3D-ul „impinge” industria de la spate, o obliga la inovatii si viteze nemaintalnite pana in prezent.

DB: Totul suna aproape minunat, insa 3D-ul trebuie sa vina si cu ceva negativ. Dureri de ochi, contraindicatii?
LA: Intr-adevar, sunt doua „probleme” aici. Prima ar fi din punct de vedere tehnic. Este nevoie de ceva investitii pentru a avea, in prezent, un sistem electronic 3D in casa – un GPU bun pentru computer costa 300-400 euro, un televizor chiar mii de euro. A doua problema ar fi comportamentul si reactiile corpului uman in fata 3D-ului, insa aici intervine si gradul de constienta al fiecarui om in parte. Daca stai si te joci mai multe ore un joc 3D sa nu te mire ca te apuca durerile de cap. Eu personal nu imi las copilul mai mult de 30 de minute sa se uite la televizor. Apoi, 4% din populatie nu poate, efectiv, sa vada 3D cu tehnologia de astazi. (zambind) Nu stiu exact cauzele, dar luati asta in considerare inainte de a cumpara un sistem 3D.

DB: Ce alte indicatii puteti oferi in momentul in care vrem sa vizualizam ceva tridimensional? Am auzit oameni plangandu-se de dureri de ochi.
LA: In cazul jocurilor 3D sa nu stati mai mult de doua ore, continuu, cu ochii in monitor. De asemenea, luminozitatea trebuie sa fie cat mai redusa, sa se evite lumina directa in ochelari care poate impiedica experienta completa tridimensionala. In ceea ce priveste durerile de ochi, ochelarii 3D dinamici castiga din ce in ce mai mult teren si in curand doar acestia vor mai exista pe piata. Ochelarii 3D dinamici permit reglarea lor ca la binoclu: printr-o rotita mica, utilizatorul poate ajusta „adancimea” imaginii in functie de proprii ochi. Acest lucru reduce considerabil senzatia de „durere de cap” si ameteli.

DB: Ce urmeaza dupa 3D?
LA: 2010 cred ca va fi anul tabletei PC. Cand ai o companie atat de mare precum Apple, care este experta in anticiparea si chiar influentarea trendurilor, nu poti decat sa zici ca de acum am putea asista la era tabletelor PC. Oamenii vor touch screen-uri, ecrane insa mai mari decat ale telefoanelor mobile. Urmeaza in viitor ducerea realismului la cote si mai mari – vom incerca sa facem realismul perfect. Arhitectii se vor bucura foarte mult de noile tehnologii, vor putea vizualiza cladiri in toate momentele zilei, cum „cade” soarele asupra lor, umbre in timp real, randare rapida si tridimensionala. In viitorul ceva mai indepartat, nu ma indoiesc ca vom asista la introducerea hologramelor, vom discuta „fata in fata” cu oameni ce se afla la distanta mare de noi.

DB: Vom deveni sclavii tehnologiei, precum in unele filme SF?
LA: (zambind) La fel, tine doar de gradul de constienta sau inconstienta al fiecarui om in parte. Daca stai 10-12 ore pe zi conectat la tehnologie doar de dragul tehnologiei, esti, imi cer scuze, nebun.