- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Google face concesii pentru inchiderea fara urmari a unei investigatii antitrust in SUA

18 Dec, 10:15 • Redactia DailyBusiness
Google este pe cale sa ofere concesii, precum promisiunea de a nu copia fara permisiune continut de pe alte site-uri, pentru inchiderea fara urmari a unei investigatii antitrust din SUA care dureaza de 20 de luni, au declarat doua surse apropiate situatiei.
Google face concesii pentru inchiderea fara urmari a unei investigatii antitrust in SUA

Compania va permite totodata
furnizorilor de publicitate sa compare performantele reclamelor de pe
Google cu cele postate pe alte motoare de cautare, a aratat una
dintre surse, citata de Mediafax.

In urma concesiilor, investigatia
Comisiei Federale pentru Comert va fi oprita fara sa aiba loc un
proces sau un acord de inchidere a acesteia cu Google.

Oprirea anchetei fara nicio masura
impotriva Google ar fi o lovitura pentru companii concurente precum
Microsoft, Yelp si Expedia.

Mai multe companii din domeniul
comertului electronic si al serviciilor de cautare pe Internet s-au
asociat pentru a presa agentia americana sa actioneze impotriva
pozitiei dominante detinute de Google, care ar favoriza propriile
servicii.