- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Grupul Orange introduce in premiera in oferta sa un telefon bazat pe platforma Android

24 Jun, 16:51 • Redactia DailyBusiness
Operatorul de telefonie mobila Orange va introduce in premiera in oferta sa, in Marea Britanie, telefonul HTC Hero, bazat pe platforma Android, dezvoltata de compania Google, scrie Reuters.
Grupul Orange introduce in premiera in oferta sa un telefon bazat pe platforma Android

Reprezentantii Orange Marea Britanie au declarat ca telefonul HTC Hero (foto) va fi disponibil prin toate canalele de distributie incepand cu luna iulie a acestui an.

„Acesta este primul din seria de telefoane bazate pe sistemul de operare Android pe care le vom lansa anul acesta”, a declarat Francois Mahieu, director terminale mobile, al Orange Marea Britanie.

Terminalul HTC Hero dispune de un ecran anti-amprenta pentru a rezista murdariei, de 3,2 inci. Smartphone-ul este optimizat pentru web, aplicatii multimedia, cat si pentru alte forme de continut. Terminalul are GPS, compas digital, senzor de gravitatie, casti stereo de 3,5 mm, camera de 5 megapixeli cu autofocus si card MicroSD cu memorie expansibila.

Noul HTC Hero va fi disponibil in Europa incepand cu luna iulie, iar in Asia la sfarsitul verii. O versiune diferita pentru America de Nord va fi disponibila spre sfarsitul anului 2009.