- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Orange si eMag s-au aliat pentru a-si creste reciproc vanzarile

03 Aug, 15:17 • Redactia DailyBusiness
Orange Romania, lider pe piata de telecomunicatii mobile din Romania, a incheiat un parteneriat strategic cu eMag, cel mai mare retailer online, prin care clientii eMag vor putea achizitiona online abonamente de date mobile Orange la cumpararea oricarui laptop sau notebook din oferta retailerului online, a anuntat operatorul.
Orange si eMag s-au aliat pentru a-si creste reciproc vanzarile

„In functie de tipul de abonament Orange ales, Internet Unlimited Start, de 11,9 euro/ luna, Internet Unlimited Home & Office, de 23,8 euro/ luna, Internet Unlimited Home & Office Plus, de 35,7 euro/ luna, clientii vor avea o reducere de 150, 300 si respectiv 450 lei la achizitionarea unui laptop sau a unui notebook din magazinul online sau direct din showroom-ul eMag”, se precizeaza in comunicat.

Cei care realizeaza tranzactia online primesc in termen de 24 de ore, prin curier, produsele comandate si contractul de abonament. Acesta trebuie semnat si returnat catre eMag, moment in care se face activarea abonamentului de date Orange. Livrarea este gratuita in toata tara.

In prezent serviciile Orange HSDPA 3,2 deservesc clienti din peste 700 de localitati din intreaga tara. HSDPA 7,2 are acoperire in 39 de localitati.

Distribuitorul IT Asesoft Distribution a preluat in cursul acestui an 51% din actiunile eMag, cele doua companii urmand sa activeze in continuare separat pe piata.