Valoarea pietei de casti Bluetooth a fost de 2,5 milioane de euro anul trecut, cu un volum de peste 150.000 de unitati vandute, in crestere cu aproape 30% fata de 2010. In acest an, piata de casti BTH va creste cu 50%, potrivit lui Bogdan Nedelea, director general al ABN Systems.
„2012 va aduce o crestere accelerata a segmentului de casti wireless office datorita faptului ca dimensiunea comunicarii ia o noua forma datorita noilor tehnologii wireless care permit unificarea comunicatiilor mobile cu cele fixe, a telefoniei clasice cu cea IP, astfel incat utilizatorii sa poata comunica fara restrictii. Un singur buton va face legatura cu toate terminalele si dispozitivele de comunicare folosite intr-o companie”, a spus Bogdan Nedelea
Tendinta generala in retail anul acesta a fost de scadere, cu 3,3%.
ABN Systems a avut in 2011 venituri de 4,5 milioane euro, usor peste rezultatul din 2010.
2011 a fost cel mai dificil an pentru ABN Systems din cauza reticentei consumatorilor de a mai cheltui, o tendinta neobisnuita dupa doi ani de recesiune in care veniturile companiei au crescut cu 50% in 2010 si cu 26% in 2009.
Compania a inregistrat cresteri pe segmentul produselor de business, precum casti wireless office, casti de call-centeer si echipamente telecom, care au generat 40% din veniturile din 2011. Retailul a adus 50% din venituri, iar vanzarile online au adus 10% din cifra de afaceri.
Fondata in 2002, compania ABN Systems este principalul importator si distribuitor in Romania de echipamente si solutii de comunicatii de la Plantronics, Polycom, Samsung, Gigabyte, Jabra si altele, cu un portofoliu de produse ce cuprinde casti wireless office, casti pentru call center, echipamente telecom, kituri „hands-free” bluetooth si PC Plantronics, camere foto-video, accesorii IT, retelistica, sisteme GPS, notebook-uri, accesorii gaming, accesorii GSM, carduri si flash-uri de memorie, HDD, aparate de emisie-receptie walkie-talkie, alte accesorii si gadget-uri.
IT&C
Piata de casti wireless office va creste cu 50% in 2012
20 februarie 2012, ora 12:12 | 75 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din IT&C
25 mai 2012, ora 17:19 in IT&C |
195 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 13:47 in |
53 vizualizari |
0 comentarii
16 mai 2012, ora 13:25 in |
604 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Ultima ora
- Producatorul telefoanelor BlackBerry concediaza 2.000 de angajati (sambata, 17:47)
- Oracle a pierdut procesul cu Google: Android nu incalca drepturile de autor (joi, 17:35)
- A aparut primul ultrabook made in Romania (joi, 15:13)
- E oficial: HP concediaza 27.000 de angajati (joi, 11:46)
- Google a finalizat cea mai mare tranzactie a sa, preluarea Motorola Mobility pentru 12,5 mld. $ (marti, 18:22)
- Android 4.0, disponibil pe toate tabletele Evolio (marti, 15:23)
- Cosmote reduce tarifele in roaming (marti, 12:47)
- Numarul abonatilor la cablu digital s-a dublat in 2011 (marti, 12:29)
- Flanco are un nou director de marketing (marti, 12:17)
- Veniturile Vodafone au scazut cu 2,7% in ultimul an fiscal (marti, 11:25)
- Oracle a pierdut procesul cu Google: Android nu incalca drepturile de autor
- E oficial: HP concediaza 27.000 de angajati
- HP face concedieri si in Romania?
- Samsung a deschis primul sau magazin din Romania
- Flanco are un nou director de marketing







