- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Preturile convorbirilor telefonice scad de la 1 septembrie

30 Aug, 14:57 • Redactia DailyBusiness
Tarifele maxime de interconectare percepute de operatorii retelelor mobile de telefonie vor scadea cu 24%, pana la nivelul de 3,07 eurocenti/minut, incepand cu data de 1 septembrie, ca urmare a reglementarilor Autoritatii Nationale de Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
Preturile convorbirilor telefonice scad de la 1 septembrie

Aceasta este a doua etapa de reducere a plafoanelor maxime pentru
tarifele de interconectare la telefonia mobila in acest an, dupa cea din
martie, cand tarifele au fost reduse cu valori cuprinse intre 19% si 30%.

Operatorii carora li se aplica aceasta reglementare sunt: Cosmote
Romanian Mobile Telecommunications, Orange Romania, Romtelecom, RCS & RDS,
Telemobil si Vodafone Romania, respectiv toti furnizorii activi de retele si
servicii de telefonie mobila destinate publicului din Romania, acestia fiind
identificati de ANCOM ca avand putere semnificativa pe pietele terminarii la
puncte mobile a apelurilor de voce in propriile retele.

Tariful de terminare reprezinta pretul platit pe piata de gros de un
furnizor de servicii de telefonie operatorului in reteaua caruia sunt terminate
apelurile efectuate de proprii utilizatori. Acest pret se regaseste in tariful
perceput utilizatorului final care initiaza apelul.

Practicarea unor tarife de terminare excesive in raport cu costurile
furnizarii eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenta la nivelul
pietei de telefonie si denatureaza comportamentul de consum al utilizatorilor.

Necesitatea continuarii reglementarii tarifelor de terminare la puncte
mobile a apelurilor de voce a fost confirmata in urma analizelor de piata
realizate de ANCOM in anul 2011, din care a rezultat ca toti cei 6 furnizori de
servicii de acces la o retea publica de telefonie mobila, activi in Romania,
detin putere semnificativa pe piata de gros a terminarii la puncte mobile a
apelurilor de voce in propriile retele.

ANCOM a impus tuturor acestor furnizori obligatia de a respecta anumite
plafoane maxime pentru tarifele serviciilor de interconectare.

Suplimentar fata de reducerea tarifelor de interconectare, acesti
furnizori sunt subiectul unor obligatii de transparenta, nediscriminare, de a
permite accesul si utilizarea unor elemente specifice ale retelei si a
infrastructurii asociate, precum si obligatia de control al tarifelor.

In urma reglementarilor, tariful mediu pentru terminarea la puncte mobile
a apelurilor de voce in Romania a scazut in termen nominali cu peste 70%, din
2003 si pana in prezent.

Anul 2013 va marca noi evolutii ale tarifelor de terminare ale apelurilor
de voce, atat la puncte fixe cat si la puncte mobile. Cuantumurile si viteza
reducerilor vor fi definitivate in urma consultarilor publice nationale si
europene.

Numarul total de utilizatori activi de telefonie mobila din Romania era
de 23,4 milioane
la sfarsitul anului 2011, in scadere cu 4% fata de cel
inregistrat la finele lui 2010.

Numarul cartelelor preplatite active a scazut
in 2011 cu 6%, ajungand la 14,05 milioane, in timp ce numarul abonamentelor
persoanelor fizice a scazut cu 3% (pana la 6,42 milioane), iar numarul abonamentelor
incheiate de persoane juridice a crescut cu 5% (ajungand la 2,94 milioane), in
comparatie cu valorile inregistrate la nivelul anului 2010.

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila la sfarsitul anului
2011 era de 123 cartele SIM active la 100 locuitori si a fost calculata pe baza
rezultatelor preliminare ale recensamantului desfasurat in 2011.
Potrivit datelor raportate ANCOM de furnizori, piata de comunicatii
electronice a inregistrat in anul 2011 valoarea de 3,5 miliarde euro (14,8
miliarde lei).

Veniturile obtinute din servicii de terminare a apelurilor de voce de
catre operatorii de telefonie mobila din Romania in aceasta perioada au atins
suma de 470 milioane euro (1,97 miliarde lei), reprezentand 13,3% din valoarea
pietei de comunicatii electronice, in timp ce operatorii de telefonie fixa au
obtinut 50 milioane euro (230 milioane lei) din serviciile de terminare a
apelurilor de voce, reprezentand 1,5% din valoarea pietei de comunicatii
electronice.