- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Primul HTC cu Windows Phone 7 va fi lansat in trimestrul 4 al anului

16 Feb, 15:39 • Redactia DailyBusiness
High Tech Computer (HTC), cel mai mare producator de smartphone-uri care ruleaza Windows Mobile si Android, planuieste sa lanseze primul sau smartphone cu cea mai recenta versiune de sistem de operare de la Microsoft, Windows Phone 7, in al patrulea trimestru al acestui an, informeaza Pcworld.com.
Primul HTC cu Windows Phone 7 va fi lansat in trimestrul 4 al anului

HTC colaboreaza cu Microsoft inca din 1997, anul in care a aparut pe piata, si a fost un important mijloc de popularizare pentru sistemele operare produse de Microsoft pentru telefoanele mobile.

Windows Mobile a incheiat 2009 pe locul al patrulea pe piata globala dupa numarul de unitati vandute, cu o cota de piata de 8,8%, fata de 13,9% in 2008.

Pe locul intai s-a situat Symbian, cu o cota de 47,2%, iar pe locul al doilea RIM cu 20,8%. Pozitia a treia a fost ocupata de Apple (15,1%), iar a cincea de Android (4,7%).