- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Profitul Oracle a scazut cu 10% in T3 fiscal, iar afacerile au sporit cu 17%

26 Mar, 10:57 • Redactia DailyBusiness
Compania americana Oracle, unul dintre cei mai mari producatori de software din lume, a inregistrat in al treilea trimestru fiscal, incheiat la 28 februarie, un profit de 1,19 miliarde dolari, in scadere cu 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Profitul Oracle a scazut cu 10% in T3 fiscal, iar afacerile au sporit cu 17%

In acelasi timp, veniturile Oracle au sporit cu 17%, pana la 6,4 miliarde dolari, de la 5,5 miliarde dolari, scrie presa internationala.

Astfel, rezultatul este peste asteptarile analistilor chestionati de Reuters, care estimasera venituri de 6,35 miliarde dolari.

Veniturile Oracle includ si vanzarile de hardware de la unitatea Sun Microsystems, in valoare de 458 milioane dolari.

Totodata, vanzarile de noi aplicatii, programe de software pe care intreprinderile le utilizeaza pentru sarcini, precum gestionare, au crescut cu 21% in al treilea trimestru fiscal.

Compania se asteapta ca rezultatele financiare din trimestrul urmator sa fie in crestere.

In aprilie 2009, Oracle a anuntat ca va achizitiona Sun Microsystems pentru 7,4 miliarde dolari.