IT&C

Retailerii Altex, Domo si Cora, investigati pentru implicarea in activitati de piraterie software

02 noiembrie 2010, ora 14:46, autor(i): Alex Goaga 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Pop-mica.jpg
Retailerii Altex, Domo si Cora sunt investigati pentru implicarea in activitati de reproducere si distribuire de software nelicentiat pre-instalat pe computerele vandute. Un angajat al Altex din Sibiu a primit un an de inchisoare, cu suspendare, iar compania este obligata la plata de despagubiri, in solidar cu angajatul, conform Business Software Alliance (BSA), organizatie non-profit din care fac parte companii producatoare de software precum Apple, Adobe, Microsoft sau Gecad Software.
Altex a fost verificata de sase ori de autoritatile anti-piraterie software - in octombrie 2006, la Sibiu, in august 2008 si in martie 2010 la Bucuresti, in noiembrie 2009 la Barlad, in martie 2010 la Piatra-Neamt si in mai 2010 la Satu-Mare.

In urma verificarilor au rezultat indicii clare ca angajati ai acestei retele de magazine au fost implicati in preinstalarea si distribuirea de software nelicentiat pe PC-urile vandute, conform reprezentantilor Politiei. In cazul de la Sibiu, instantele romanesti au dat o solutie definitiva de condamnare a angajatului la un an de inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Angajatul si compania au fost de asemenea obligati la plata de despagubiri in valoare de circa 5.000$, contravaloarea pagubelor pricinuite producatorilor de software. "Banii sunt in proces de recuperare, prin executarea silita a companiei Altex", a spus Monica Pop, procuror sef al serviciului pentru coordonarea activitatii Ministerului Public in domeniul drepturilor de proprietate intelectuala.

Celelalte cazuri sunt in curs de investigare.



Domo, un alt jucator important pe piata IT&C, electronice si electrocasnice din Romania, a fost verificat de patru ori de la sfarsitul anului 2008 - la Cluj-Napoca, Iasi si de doua ori in Bucuresti. Din verificari au rezultat indicii ca angajati ai companiei au fost implicati in activitati de distribuire de software nelicentiat pre-instalat pe computere vandute. Cazurile se afla in curs de investigare, de asemenea.

Activitati ale magazinului Cora Lujerului sunt si ele in curs de investigare, existand de asemenea indicii privind practici similare.

Practic, angajati ai companiilor mai sus numite incercau sa vanda mai multe computere, "momind" clientii prin oferirea de software piratat instalat odata cu achizitionarea lor, este de parere comisarul sef Dan Bucur, directorul Directiei de Investigare a Fraudelor, din cadul Inspectoratului General al Politiei Romane.

Per total, in perioada 1 ianuarie - 15 octombrie 2010, membrii BSA au fost prejudiciati cu aproximativ 2 milioane de euro din piratarea de software, in Romania.

"Toate companiile membre BSA sunt pagubite, nu putem spune cine mai mult ca cine. Practic, odata piratat un sistem de operare, de obicei asistam la reactii in lant - se pirateaza Microsoft Word, produse ale Adobe, BitDefender sau Autodesk. Companiile ce pirateaza cel mai mult se incadreaza in domeniile de activitate arhitectura si consultanta", spune Monica Pop.

In perioada mentionata au fost verificate 777 de persoane fizice si juridice de catre politie, s-a inceput urmarirea penala in cazul a 352 de dosare, ajungand in instanta 51 de persoane fizice sau juridice. In timpul verificarilor, politistii au ridicat mai mult de 21.000 de discuri optice. Cifrele sunt similare cu cele din aceeasi perioada din 2009.

Intrebat de DailyBusiness.ro de ce sunt atat de putine trimiteri in judecata, Dan Bucur, de la Directia de Investigare a Fraudelor spune ca de multe ori se ajunge la o intelegere intre invinuit si companiile ce au suferit daune, sau se aplica sanctiuni administrative.

Pe langa cei trei mari retaileri amintiti mai sus au mai fost cercetate si alte firme sau persoane fizice din intreaga tara. In Timisoara, o persoana fizica implicata in activitati de piratare si distribuire de software piratat a prejudiciat companii membre ale BSA cu peste 140.000 euro. La Bucuresti, o firma de arhitectura a prejudiciat companii cu peste 100.000 euro si un alt grup important de companii cu activitati la nivel national a fost descoperit avand software nelicentiat pe computerele din firma, software in valoare de 40.000 euro. Toate cazurile se afla pe rol.

"Nicio companie sau persoana fizica nu este intangibila. In Timis am descins simultan in noua locatii si am capturat mai multe persoane ce erau implicate in actiuni de piraterie software dar, pe langa aceasta, si in alte activitati penale. Acestia au fost condamnati la 'ani buni' de inchisoare, cu executare", spune Pop.

Ce spune legea

Conform legislatiei in vigoare, infractiunea de reproducere neautorizata de programe pentru calculator se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda penala, pentru persoanele fizice implicate.

In plus, societatile comerciale raspund penal, pedeapsa principala generala prevazuta de lege fiind amenda penala de la 5.000 lei la 600.000 lei, la care se pot adauga mai multe pedepse complementare (dizolvarea societatii, suspendarea totala sau partiala a activitatii, inchiderea unor puncte de lucru).

In afara raspunderii penale, persoanele fizice si juridice raspund civil, fiind obligate sa plateasca despagubiri titularilor drepturilor de autor incalcate.

Cei mai multi dintre cei condamnati la inchisoare primesc pedeapsa cu suspendare.

"Intr-adevar, daca acuzatii nu sunt recidivisti si nu au cazier, de obicei instanta pronunta inchisoare cu suspendare. Acest lucru inseamna insa ca daca autorii recidiveaza, la pedeapsa ce se va acorda se adauga pedeapsa ce nu a fost executata. De asemenea, amenzile sunt consistente", spune Pop. Aceasta spune ca, in cazul in care activitatile de piraterie erau insostite si de alte activitati penale, s-au acordat chiar si 10 ani de inchisoare, cu executare.

In cursul acestui an nu s-a acordat nicio condamnare la inchisoare, cu executare, conform lui Pop.

In ceea ce priveste durata judecarii unui caz de piraterie software, Pop spune ca acesta s-a redus "foarte mult comparativ cu acum 10 ani. In unele cazuri, un proces se finalizeaza in acelasi an in care a inceput".

Rata de piraterie din Romania a scazut in 2009 la 65%, de la 66% in 2008. Pentru acest an, reprezentantii politiei si ai BSA nu au oferit estimari.

Cel mai mare prejudiciu adus membrilor BSA a fost de 800.000 euro, de catre Daewoo Mangalia, companie ce a acordat despagubiri.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 25 Iunie 2019, 11:42
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter