- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Seful ANC: Deutsche Telekom si-a manifestat interesul de a patrunde pe piata romaneasca

24 Feb, 00:02 • mihaela.tudorancea
Deutsche Telekom, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicatii din lume, si-a exprimat interesul de a patrunde pe piata de profil din Romania in cadrul intalnirii cu oficialii romani de la sfarsitul anului trecut, potrivit presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii (ANC).
Seful ANC: Deutsche Telekom si-a manifestat interesul de a patrunde pe piata romaneasca

Deutsche Telekom detine 25% din actiunile OTE pentru care a platit un total de 3,2 miliarde de euro, potrivit presei internationale. „Deutsche Telekom si-a manifestat interesul de a patrunde pe piata de telecomunicatii din Romania la intalnirea pe care am avut-o. Nu au precizat insa nimic concret”, a declarat pentru DailyBusiness.ro, Liviu Nistoran, presedintele ANC.

O modalitate de a patrunde pe piata locala in mod direct (Deutsche Telekom mai are o participatie indirecta, prin Magyar Telekom, la compania romaneasca Combridge, cu brandul Eufonika – n.r.) ar putea fi prin rebrandingul Cosmote in T-Mobile (divizia de telefonie mobila a grupului german – n.r.), reprezentantii Deutsche Telekom exprimandu-si interesul cu privire la Cosmote Romania inca din momentul achizitionarii actiunilor in cadrul OTE.

Contactati de catre DailyBusiness.ro, reprezentantii Deutsche Telekom nu au dorit sa comenteze aceasta varianta, iar reprezentantii OTE au declarat ca deocamdata nu s-a stabilit nimic in acest sens.

In Romania, OTE furnizeaza servicii de telefonie mobila prin subsidiara Cosmote si este actionar majoritar la Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa de pe piata romaneasca, la care detine 54% din capital.