LIFESTYLE

Brand nou de streetwear în România – zero stocuri, 100% materiale organice sau reciclate

12 decembrie 2019, ora 15:13 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
The Myths (1).jpg
Anul acesta a fost lansat Ethics Streetwear, brand românesc de streetwear axat pe sustenabilitate, artă și cultură stradală. Acesta îşi propune să ofere constant articole vestimentare aflate la polul opus al modei rapide, având grijă de mediul înconjurător și de comunitate.

Dar, mai exact, ce face diferit? În primul rând, nu lucrează cu stocuri. "Producem un articol vestimentar atunci când acesta este comandat pe site-ul nostru și, astfel, evităm orice posibil waste al materialelor sau prezența unui stoc masiv dintr-un model care este posibil să nu aibă succesul scontat", au explicat reprezentanţii noului brand.

Ei mai spun că hainele lor sunt croite din bumbac organic, care a fost cules într-un mod responsabil, cu un impact dăunător cât mai redus asupra mediului.

"Iar, dacă este nevoie să folosim poliester, acesta va fi întotdeauna unul reciclat. De asemenea, ne-am ales furnizori care să se potrivească cu ADN-ul brand-ului", au adăugat reprezentanţii Ethics Streetwear.



Din 2020, aceştia spun că îşi doresc să înceapă livrarea coletelor și cu bicicleta, cel puțin în București, urmând ca acest model să fie replicat în toate orașele României în care acest lucru va fi posibil.

"Vrem să oferim publicului nostru produse care să reziste în timp, dar care să aibă o amprentă redusă asupra naturii și în procesul de producție. De aceea, vizualurile hainelor sunt imprimate direct în țesătură sau brodate, acestea conferind longevitatea pe care ne-o dorim", au mai spus aceştia.

Investiția inițială a fost de aproximativ 5.000 de euro, iar planurile de viitor sunt reprezentate de extinderea către piețe noi, din comunitatea europeană.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 25 Februarie 2020, 02:41
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter