LIFESTYLE

Cinema-ul romanesc infrunta tabuuri la BIEFF 2018

16 martie 2018, ora 18:56 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
biffe1.jpg
Programul de competiție BIEFF 2018 Embracing the Female Gaze înfruntă tabuuri și false pudori, sfidează reguli și pătrunde într-un spațiu deopotrivă conștient și subconștient. Trăind ghidați de noțiuni prefabricate despre identitatea sexuală – a noastră și a altora, acestea au devenit conexiuni mintale inconștiente, aproape instinctuale. Filmele din acest program propun o deconstrucție și o reexaminare a relației dintre cuvânt, imagine și semnificație.



Yann Gonzalez
 pornește în seducătorul Islands de la scenariul tipic al filmelor horror în care dorința sexuală este pedepsită de un personaj monstruos. Într-o turnură meta-cinematică, filmul devine din dușman prieten, un prieten prin care fantezii emancipate dau naştere una alteia şi se ranforsează reciproc. Regizorul explorează întreg spectrul de plăceri carnale şi cinematice: a privi, a stârni, a trăi de unul singur fantezia, până la a deveni parte din fantezie. Dizolvând limitele dintre spectacol şi spectator, regizorul lasă loc explorării reale a sexualității, dorința trece dincolo de reguli, iar masculinul şi femininul se modelează reciproc. Islands este câștigătorul Queer Palm Award la Festivalul de Film de la Cannes 2017 și al Marelui Premiu la Curtas Vila do Conde 2017.
What Happened to Her este o explorare criminalistică a obsesiei noastre culturale pentru imaginea cadavrelor feminine pe ecran. Combinând secvențe din filme de ficțiune și din seriale TV polițiste cu experiența unei actrițe distribuite în roluri de cadavru, regizoarea Kristy Guevara-Flanagan realizează o meditație critică asupra acestei obsesii. Narațiunea vizuală a genului, consolidată prin repetiţie insistentă și penetrantă, se dezvăluie ca un tablou vivant atent structurat. În același timp, experiențele de fizic invadat și de exploatare povestite de vocea actriței destramă iluzia. Rezultatul goleşte de conţinut un clişeu filmic care revine mereu, cu atracție magnetică.
Into All That Is Here continuă prin a deconstrui „experiențele umane de bază printr-o combinație de zgomot, imagini și cuvinte", după cum celebra artistă vizuală Laure Prouvost însăşi spune într-un interviu pentru revista Sleek. „Încercam să traduc emoția [...]. Am vrut să explorez ideea de plăcere și de anxietate. Această creaţie a fost o îndelungă metamorfoză. Dintr-o dată, sapi această gaură şi apoi împrumuţi perspectiva unei insecte ieşind din cocon, care vrea să înghită tot ce vede și apoi moare încet, consumată până la epuizare de propriul său consum. Este un comentariu asupra umanităţii şi a modului în care consumăm imagini.". Filmul este prezentat la BIEFF cu sprijinul LUX și a avut premiera la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Rotterdam.
Textele de prezentare complete, realizate de Diana Mereoiu, sunt disponibile pe www.bieff.ro.

Juriul Competiției Internaționale BIEFF 2018
BIEFF este onorat să aibă alături în demersul său curatorial și educațional o serie de profesioniști de renume ai industriei cinematografice și ai lumii artelor vizuale, cu experiență ca selecționeri și manageri pentru festivaluri și instituții prestigioase. Anul acesta, Juriul Competiției Internaționale BIEFF 2018 este alcătuit din: Angelika Ramlow – reprezentantă Berlinale Forum Expanded și Arsenal Institute for Film and Video ArtBianca Lucas – selecționeră a programului European Shorts în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo și regizoare; Cristian Neagoe – curator Street Delivery, manager al Fundației Cărturești. Cei trei vor viziona cele cinci programe de competiție și vor decide premiile care se vor decerna sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului.

Seminar BIEFF 2018: Meet the Experts
Anualul seminar The Lifespan of Cinematic Experimentation va fi o întâlnire de neratat în cadrul căreia participanții vor învăța din experiența unor profesioniști ai industriei, invitați speciali ai festivalului: juratele Angelika Ramlow și Bianca Lucas, alături de Ulrich Ziemons, curatorul programului Berlinale Spotlight: Forum Expanded în cadrul BIEFF 2018. Întâlnirea are loc sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 16:30, în foaierul Institutului Francez din BucureștiIntrarea este liberă în limita spațiului disponibil, de aceea vă rugăm să vă înscrieți la pr@bieff.ro.

Program Special Romanian Cinematic Experiments
Fidel misiunii sale de a promova experimente cinematografice românești și tânăra generație de artiști vizuali, BIEFF aduce în atenția publicului o selecție de 10 scurtmetraje și eseuri video autohtone recente, în programul Romanian Cinematic Experiments.
Program Special
ROMANIAN CINEMATIC EXPERIMENTS


trailer de: Ligia Prodan
video coordinator: Alice Gheorghiu
Filmat în perioada călătoriilor realizate între România și Statele Unite ale Americii pe o durată de cinci ani, States Uprooted conține imagini și sunete din arhiva personală a regizoarei, în format analog și digital. Filmul încearcă astfel să ofere o altă perspectivă asupra identității și a definirii ei în cele două țări. Abordarea Ioanei Țurcan a conceptului de tranziție debutează cu un ritual ocult practicat de bunica ei și continuă până la atingerea unora dintre cele mai fragile „tranziții" ale prezentului: condiția femeii, imigrația, feminitatea în sport, revolta împotriva puterii politice.
Eseul video al Alexandrei Gulea aprofundează singurătatea, sărăcia și depresia prin dezvoltarea poveștii tragice a unui băiat din Valea Jiului care se sinucide din cauza absenței mamei lui, poveste care devine un semnal de alarmă ce oferă detalii îngrijorătoare. Naratorul omniscient și distant poate fi auzit citind texte din presă care relatează despre sinuciderea băiatului, asigurând un fundal sonor de impact portretului cinematografic observațional al micului oraș și comunității lui. Valea Jiului Notes reprezintă o contra-direcție a iconicelor simfonii cinematografice dedicate orașelor, prin care regizoarea deplânge o localitate defavorizată și îi ridică pe locuitorii săi la rang de eroi.
În Brief conversation about the d word, un interviu lent în care două voci prezintă înțelesurile și ipostazele depresiei este conturat vizual printr-o serie de materiale de arhivă ingenios editate, aproape orchestrate, ce prezintă animale având diferite reacții. Vizualul filmului oferă un înveliș organic informației auditive, combinând ritmul interviului cu cel neliniștitor al animalelor. Miza regizoarei Teona Galgoțiu este aceea de a oferi specificitate unui termen comun, însă rămas vag: depresia.
Propunerea din Adore, de Cristian Fierbințeanu, este cea a unui paradox geografic/religios, atât utopic cât și distopic, progresist și disfuncțional în același timp. Estetica filmului, cu tușele sale stridente și suprarealiste, combină simboluri religioase cu imagini preluate din genul SF, alăturare închegată de un fundal sonor care constă într-o adaptare muzicală contemporană a unei predici. Atât conceptul scurtmetrajului cât și abordarea regizorală oferă o valență post-modernistă ce face din Adore un proiect audiovizual provocator pe două planuri: cinematografic și ideologic.


Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Luni, 23 Aprilie 2018, 06:36
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter