- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Organizatorii estimeaza vanzari duble la Luxury Show 2007, de 14 mil. euro

04 Dec, 15:17 • Redactia DailyBusiness
Organizatorii celei de-a doua editii a targului marcilor de lux, Luxury Show 2007, vizeaza dublarea vanzarilor fata de editia 2006 cand s-au comercializat produse in valoare de circa 7 milioane de euro, a declarat George Cojocaru, directorul general al Romexpo.
Organizatorii estimeaza vanzari duble la Luxury Show 2007, de 14 mil. euro

Pentru organizarea Luxury Show 2007, a fost necesara o investitie de aproximativ 600.000 de euro, anul acesta fiind inchiriati circa 10.000 de metri patrati, in crestere cu 25% fata de 2006, relateaza NwsIn.

Numarul expozantilor s-a dublat anul acesta fata de prima editie a Luxury Show, ajungand la 200 de firme participante, valoarea produselor expuse fiind de circa 60 milioane de euro.

„In Romania exista un apetit de bogatie, dar ea trebuie inteleasa corect si nu trebuie sa fie un element de avaritie, ci de generozitate. La aceasta editie Luxury Show, contam foarte mult pe imagine si ne vom concentra pe segmentul bijuteriilor care vor avea o valoare de cateva milioane de euro, urmate de masini unde vor fi 10 premiere si bineinteles yachturi”, a precizat George Cojocaru.

Cea mai scumpa piesa din cadrul targului va fi un diamant care costa peste 150.000 de euro, iar cel mai scump set de bijuterii este evaluat la peste 1,6 milioane euro si este creat pentru familia regala din Qatar, potrivit organizatorilor.

Editia 2007 a Luxury Show se va desfasura intre 6 si 9 decembrie in pavilionul central al Complexului Expozitional Romexpo. Printre firmele participante se numara Bentelli, Casa Auto, Diamandis Center, Harley Davidson Bucuresti, Langellotti, Exclusive Yacht Design, Nautica Yachts, Tiriac Air, Vinexpert si altele.