LIFESTYLE

Patru fotografi romani, pe lista scurta a celui mai mare concurs de fotografie din lume

24 februarie 2016, ora 16:33 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
foto: Remus Tiplea
foto: Remus Tiplea
Patru fotografi români au fost nominalizați astăzi pe lista scurtă a celei mai mari competiții de fotografie din lume, Sony World Photography Awards (SWPA). Astfel, aceștia intră în cursă pentru a câștiga premiul întâi la categoriile la care participă și o parte din premiul de 30.000 de dolari. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei gale organizate în Londra, pe 21 aprilie.

Numărul de înscrieri din România a crescut cu 60% comparativ cu ediția din 2015, iar fotografii au fost selecționați dintr-un număr-record de 230.103 înscrieri din 186 țări, în creștere cu 33% comparativ cu ediția anterioară.

Astfel, numărul total de înscrieri de la lansarea Sony World Photography Awards în 2007 a depășit 1 milion de fotografii, consolidând poziția de top pe care competiția o deține la nivel global între concursurile de profil.

Lista scurtă de fotografi selecționați de un juriu format din experți e formată din următorii fotografi:  
Tiplea Remus, categoria "Professional Daily Life"
Oana Stoian, categoria "Professional Staged"
Amnon Gutman, categoria "Professional Current Affairs"
Laurian Ghinitoiu, categoria "Open Architecture"

Lucrările fotografilor de pe lista scurtă vor fi expuse la Londra, în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2016, în aprilie și mai, și vor fi publicate în ediția din 2016 a catalogului Sony World Photography Awards. De asemenea, toți câștigătorii vor primi echipamente foto Sony.  

Remus Țiplea (n. 1972) este din Negrești Oaș și și-a început călătoria în lumea fotografiei în 2009, când a început să-și fotografieze copilul cu telefonul. A dezvoltat un interes aparte pentru arta fotografică, astfel că în 2011 a urmat un curs în fotografia de tip documentar, pentru a-și dezvolta abilitățile. Din acel moment, lucrările lui Remus au avut parte de aprecieri la nivel național și internațional. Seria "Ciurdarii satului" a lui Remus Tiplea prezintă viața de zi cu zi a cuplului format din Gusti și Frăguța, un cuplu de români de etnie rromă cu opt copii, angajați de sătenii din Negrești Oaș pentru a păzi vacile comunității. 



Oana Stoian (n. 1993) este originară din Lugoj și este licențiată la Universitatea din Timișoara, Facultatea de Arte și Design. În prezent este masterandă la specializarea Grafică Publicitară. Oana Stoian a fost dintotdeauna pasionată de artă și fotografie, folosind deseori sentimentul de identitate și cu elemente abstracte în lucrările sale. Seria "How to think inside the box" a Oanei prezintă portrete comice ale unei tinere anonime, în alb-negru.



Amnon Gutman stabilit în Israel, își concentrează lucrările în jurul conceptului pierderii. Prin fotografiile sale, Gutman pune accentul pe importanța conservării vieții în fața violenței și a bolilor. Seria lui Gutman "Ukraine Crisis - The East", de pe lista scurtă are în centru conflictele din Ucraina.  



Laurian Ghinitoiu (n. 1985), stabilit în Berlin, deține o diplomă de master în Arhitectură obținută la DIA (Dessau International Architecture). Ghinițoiu este pasionat de fotografie și se concentrează asupra documentării arhitecturii și a schimbărilor din trendurile de arhitectură, precum și a reacțiilor oamenilor la arhitectura din jurul lor. Fotografia "UK leaks" a lui Ghinițoiu redă pavilionul Marii Britanii de la EXPO 2015 într-un mod spectaculos.

Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Duminica, 11 Decembrie 2016, 07:52
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter