In 2010, Times i-a acodat acest titlu lui Marc Zuckerberg, pentru "conectarea a mai mult de jumatate de miliard de persoane".
In acest an, grupuri de protestari din intreaga lume au luptat impotriva regimurilor traditionale sau a ineficientei unor institutii, in timp ce politicienii au refuzat sa faca alegeri grele. In acest context, s-a nascut o noua generatie de proteste. Retelele sociale nu au cauzat miscarile de masa, dar le-au intretinut. Virusul protestului se raspandeste extrem de repede prin canalele media, dar tehnologia nu pare a avea un rol foarte important in generalizarea fenomenului, spun cei de la Times, ci pur si simplu nemultumirea oamenilor, care a atins in acest an cote de varf.
Odata, cand majoritatea stirilor erau realizate strict de catre profesionisti, printate pe hartie sau transmise oral de cei putini catre mase, protestatarii erau principalii pioni care contribuiau la scrierea istoriei.
In anii ‘60, protestatarii marsau pentru drepturile civile si impotriva razboiului din Vietnam; in anii ’70, se rasculau in Iran si Portugalia; in anii ’80, se exprimau impotriva armelor nucleare in SUA si Europa, impotriva ocupatiei West Bank si Gaza in Israel, impotriva tiraniei comunismului in Sud-Estul Europei si in Piata Tiananmen din China. Protestul era o continuare naturala a politicilor.
Apoi a venit sfarsitul istoriei – triumful liberalismului occidental – cand protestele in strada au devenit show-uri emotionale demodate, caraghioase. Rarele demonstratii mari pareau ineficiente si irelevante.
“Proteste masive si eficace” a fost un oximoron global pana cand, dintr-o data, acum un an, au revenit in forta, marcand vremurile in care traim in prezent. Protestatarii s-au ridicat iarasi la rangul de grup care face istorie.
Vezi de ce au castigat protestatarii din 2011 trofeul de “Persoana anului”, in Time.
