MEDIA & MARKETING

Cum suporta trustul lui Murdoch loviturile din scandalul interceptarilor

21 iulie 2011, ora 00:01, autor(i): Silviu Boiangiu 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Rupert Murdoch
Rupert Murdoch
Pierderea unui deal de 8 mld. lire sterline si venituri din publicitate de 35 mil. lire pe an, pierderea suprematiei pe piata tabloidelor britanice si fluctuatii majore ale actiunilor grupului sunt principalele consecinte cu care se cronfrunta trustul News Corp, controlat de mogulul media Rupert Murdoch, dupa scandalul interceptarilor ilegale de telefoane care a dus la inchiderea publicatiei britanice News Of The World.

Desi lucrurile pareau a merge din ce ince mai rau pentru NewsCorp, grupul pare sa fi "supravietuit" scandalului, iar problemele din ultimele zile par a fi doar "o furtuna intr-un pahar cu apa".

Actiunile News Corporation au inregistrat un declin dupa izbucnirea scandalului, dar ulterior au urcat cu 5,5% pe bursa din New York si cu 5,1% pe bursa din Sidney. Cresterea a venit dupa ce Murdoch a fost audiat, impreuna cu fiul sau, in Parlamentul Britanic in legatura cu scandalul interceptarilor ilegale de la NOTW.

News Corp. este compania-mama care inglobeaza toate operatiunile media la nivel mondial ale mogulului Rupert Murdoch.



Unii actionari minoritari pun sub semnul intrebarii influenta familiei Murdoch asupra companiei. Acestia controleaza 40% din voturile in adunarea actionarilor, desi detin numai 12% din NewsCorp.

Murdoch, care sustine ca nici el si nici fiul sau nu stiau nimic despre interceptarile ilegale, a gestionat abil problema la nivel intern. El a trimis, in urma audierilor, un e-mail intern tuturor angajatilor News International. In continutul acestuia, mogulul a spus ca el si fiul sau s-au prezentat la audieri pentru "a-si cere scuze, pentru a reitera cooperarea companiei cu Politia si pentru a explica ce face News Corp pentru a rezolva aceste probleme".

Potrivit e-mail-ului, "cei care ne-au tradat increderea trebuie trasi la raspundere in fata legii". Murdoch a mai a subliniat, in cadrul documentului, ca "acuzatiile foarte grave facute la adresa unor fosti angajati ai News Of The World contravin direct cu codul nostru de conduita, si nu reflecta actiunile si credintele majoritatii angajatilor nostri".

Veniturile la nivel global ale News Corp, neafectate de scandalul din Marea Britanie

Desi scandalul interceptarilor a afectat imaginea companiei, investitorii cred ca veniturile acesteia nu vor fi serios afectate.

"Piata are o tendinta generala de a suprareactiona. Desi scandalul din Marea Britanie reduce predictibilitatea fluxurilor de cash ale companiei, impactul asupra acestora este unul minimal", a declarat pentru Reuters Donald Yacktman, seful unui fond de investitii si al noulea actionar al News Corp.

Potrivit acestuia, in ciuda scandalului, actiunile News Corp sunt subevaluate in acest moment.

Compania de cercetare StarMine, o subsidiara a Thompson Reuters, considera ca valoarea intrinseca a actiunilor News Corp este de 22,16 dolari. Evaluarea se bazeaza pe presupunerea ca grupul va inregistra o crestere anuala a veniturilor de 9% in urmatorii 10 ani. In prezent, actiunile News Corp se tranzactioneaza pentru aproximativ 15 dolari.

Cea mai mare pierdere, deal-ul BSkyB, evaluat la 8 miliarde de lire

Totusi, cea mai mare pierdere pe care News Corp a suferit-o in urma scandalului de la News Of The World a fost ratarea preluarii serviciului de transmisii prin satelit BSkyB.

Grupul si-a retras oferta de preluare a serviciului, in care detinea aproximativ 31% din actiuni, dupa ce toate cele trei partide politice importante din Marea Britanie au anuntat ca vor sprijini o motiune parlamentara care sa ceara companiei sa renunte la aceasta.

Valoarea ofertei de preluare a restului actiunilor BSkyB era estimata la aproximativ 8 miliarde de lire.

News Of the World, inchis dupa ce clienti importanti si-au retras reclamele din ziar

Producatorul auto Ford a anuntat, chiar dupa izbucnirea scandalului, ca isi retrage toate reclamele din News Of The World, pana la lamurirea situatiei. Totusi, compania mentiona ca isi va plasa in continuare publicitatea in celelalte produse ale grupului News International. Potrivit BrandRepublic, contul Ford reprezenta 10% din incasarile din publicitate ale tabloidului, iar analista Claire Enders spunea la momentul respectiv ca pierderea acestuia ar cauza o gaura de 4 milioane de lire in bugetul NOTW.

La scurt timp, alte branduri precum Vauxhall (Opel), organizatia Co-Op sau banca Halifax au anuntat ca isi retrag reclamele din paginile tabloidului.

Totodata, grupul auto Renault a anuntat ca "revizuieste" oportunitatea de a investi in publicitate in NOTW si ca nu intentioneaza sa mai cumpere publicitate nici in celelalte titluri ale News International. In perioada de 12 luni incheiata in aprilie 2010, Renault a cumparat reclame de 343.000 lire in paginile NOTW.

Doua zile mai tarziu, operatorul telecom O2, al patrulea client de publicitate al News Of The World, a anuntat ca isi retrage publicitatea din paginile ziarului in timp ce monitorizeaza evenimentele. Compania a cheltuit intre iulie 2010 si iunie anul acesta 1,08 milioane de lire pe publicitate in paginile publicatiei.

Totodata, giganti precum Procter&Gamble, T-Mobile, Sainsbury's sau Npower au anuntat ca monitorizeaza atent situatia si ca la randul lor, iau in calcul retragerea reclamelor din News Of The World.
De asemenea, Coca-Cola a tinut sa precizeze ca nu are nici o intentie sa cumpere publicitate in News Of The World in urma scandalului. Producatorul de racoritoare nu mai publicase reclame in paginile ziarului inca din luna februarie.

Pe de alta parte, Virgin Media a anuntat ca intentiona sa isi retraga inserturile promotionale care trebuia sa insoteasca editia din 10 iulie a publicatiei, insa a luat decizia prea tarziu, iar eliminarea acestora a fost imposibila.

Confruntata cu aceste probleme, publicatia News Of The World a hotarat sa retraga toate reclamele din numarul din 10 iulie, iar la scurt timp, mogulul Rupert Murdoch a anuntat ca numarul respectiv va fi ultimul din istoria de 168 de ani a publicatiei. Potrivit acestuia, decizia de a inchide publicatia nu a fost una "comerciala", ea fiind luata intrucat compania s-a simtit "rusinata" de scandalul interceptarilor.

Ultimul numar al publicatiei a avut un tiraj record, de aproximativ 4 milioane de copii.

O alta miza importanta in inchiderea News Of The World a fost reprezentata de bugetul de publicitate prin care tabloidul se promova in alte medii, si care se ridica la 8,7 milioane de lire pe an. Cea mai mare parte din aceasta a fost directionata de News International pentru promovarea editiei de sambata a tabloidului The Sun, aflat in competitie acerba cu concurentul Daily Mail.

Bugete de publicitate de 35 milioane de lire, libere in piata

Inchiderea tabloidului, care vindea 2,6 milioane de copii pe saptamana, a eliberat, brusc, bugete de publicitate evaluate la 35-40 de milioane de lire pe an. Intrebarea care a stat pe buzele tuturor jucatorilor era unde se vor duce acesti bani.

Expertii spuneau, la momentul respectiv, ca se asteapta ca bugetele sa ramana in zona printului. Spre deosebire de alte media, precum televiziunea, bugetele de publicitate din print sun plasate foarte tarziu iar majoritatea advertiserilor nu investesc sume mari de bani in avans.

Potrivit expertilor, principalii beneficiari ai bugetelor ramase "libere" odata cu inchiderea News Of The World ar fi putut fi saptamanalele Mail on Sunday, cu un tiraj de 1,9 milioane de copii pe editie in mai 2011, Sunday Mirror, cu un tiraj de 1,1 milioane de copii in mai 2011 si Sunday Express, care vindea in mai 2011 653.000 de exemplare pe editie.

Totusi, alti experti media au spus ca News International putea lansa o versiune de duminica a tabloidului Sun, care avea costuri mai mari ale reclamelor decat NOTW, iar miscarea ar putea face ca, intr-un final, veniturile companiei sa creasca.

Concurenta se bate pe cota de piata a News Of The World

In ultimul weekend, primul in care News Of The World nu a mai aparut, competitorii directi si-au crescut tirajele cu aproximativ 2,35 de milioane de copii, cifra apropiata de numarul de 2,67 milioane de exemplare pe care le edita, in medie, NOTW.

Tabloidul Daily Star Sunday a editat duminica trecuta 1,1 milioane de copii, fata de o medie de numai 306.000 de exemplare in iunie. In incercarea de a-si atrage cumparatori, publicatia a editat si un supliment nou, intitulat OK! Extra.

La fel, si tabloidul Sunday Mirror si-a crescut tirajul pana la aproximativ 2 milioane de exemplare, afata de o medie de 1,1 milioane de exemplare inregistrata in iunie, iar pretul publicatiei a fost redus de la o lira la o jumatate de lira.

Publicatia People si-a crescut, de asemenea, tirajul, de la o medie de 475.000 de exemplare in iunie pana la 900.000 de copii publicate duminica trecuta.

O abordare mai putin agresiva a avut The Mail on Sunday, care si-a crescut tirajul cu numai 15% in primul weekend fara NOTW, pana la 1,92 milioane de exemplare.

News Corporation, unul dintre cele mai mari grupuri media din lume, detine, printre altele, reteaua americana de televiziune Fox, cotidiene precum Wall Street Journal, The Times, si publicatii precum The Sunday Times, The New York Post. Compania mai controleaza reteaua sociala MySpace si studiourile de film 20th Century Fox.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 22 Ianuarie 2020, 14:16
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter