- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Fiscul a sechestrat bunurile si a pus poprire pe conturile Editurii Evenimentul si Capital

20 Feb, 16:31 • Redactia DailyBusiness
Fiscul a instituit sechestru pe bunurile companiei Editura Evenimentul si Capital si a pus poprire pe conturile societatii si ale tertilor, la cateva zile dupa ce firma a introdus cererea de intrare in insolventa, si vor urma alte companii de presa, au declarat surse din ANAF.
Fiscul a sechestrat bunurile si a pus poprire pe conturile Editurii Evenimentul si Capital

Virgil Munteanu,
directorul executiv al Editura Evenimentul si Capital, a confirmat,
joi, pentru Mediafax ca au fost blocate conturile companiei.

„Am primit de la banca ca s-au
blocat conturile si poprirea aia pe bunuri au facut-o de ieri sau
alaltaieri”, a spus Virgil Munteanu.

El a precizat ca Editura Evenimentul si
Capital a cerut deja intrarea in insolventa. „O sa vedem ce o sa
facem. Probabil ca vom putea functiona deocamdata. Noi suntem cu
dosarul depus pentru insolventa. Asteptam decizia in privinta
intrarii in insolventa. Noi am depus dosarul pentru a intra in
insolventa inainte ca ei sa faca asta”, a spus Munteanu.

„Spre deosebire
de abordarea de pana acum, in care industria mass-media era
protejata, noua conducere a Fiscului a schimbat strategia si a
demarat o analiza de risc pe companiile din domeniu”, au spus
sursele din ANAF.

Compania Editura
Evenimentul si Capital a introdus, la Tribunalul Bucuresti, pe data
de 14 februarie, o cerere de intrare in insolventa. Instanta ar putea
admite intrarea in insolventa a societatii in data de 26 februarie.

Compania
editeaza publicatiile Evenimentul Zilei si Capital.