MEDIA & MARKETING, CARIERE

Georgiana Dragomir, noul general manager al Grapefruit

03 februarie 2016, ora 12:27 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Georgiana Dragomir (1).jpg
Grapefruit, agenție de digital user experience, anunță două schimbări importante în companie, la început de 2016: numirea în funcția de General Manager a Georgianei Dragomir și orientarea business-ului exclusiv în zona de digital și mobile.

Începând cu ianuarie 2016, Georgiana Dragomir este noul General Manager al Grapefruit, schimbarea venind în urma unor modificări la nivel de acționariat.

În prezent, compania este deținută de Marius Ursache, cu 60% acțiuni și de Georgiana Dragomir, cu 40%. Schimbarea s-a făcut și în contextul în care 2015 a fost un an de consolidare a business-ului și a echipei.

“Dacă în 2015 am atins o cifră de afaceri de aproximativ 400.000 euro și un profit de 15%, în creștere față de anii precedenți, în 2016 ne-am propus să atingem o cifră de afaceri la 550.000 euro și să creștem profitul la 20%”, a declarat Georgiana Dragomir.  

Până în prezent, serviciile pe care le oferea agenția erau împărțite pe arii mai largi - de la branding, la strategie de brand și până la campanii de comunicare.

Anul acesta, Grapefruit își orientează business-ul exlusiv în zona serviciilor de digital și mobile, dar și pe tehnologii noi, precum realitatea virtuală și augmentată.

“Ne-am propus să mergem pe noi tehnologii și să aprofundăm competențele în dezvoltarea aplicațiilor mobile. Avem câteva idei extraordinare de produse digitale, pe care abia așteptăm să le implementăm în 2016”, a precizat noul General Manager al Grapefruit.

Pe lângă o strategie nouă de business, Grapefruit are și o echipă cu oameni noi – la sfârșitul anului trecut, au fost recrutate în agenție nu mai puțin de 7 persoane.

Anul 2015 a adus pentru Grapefruit clienți noi în portofoliu, printre care și Nestle. Agenția are atât colaborări pe termen lung, cum este cea cu  Dacia (alături de care împlinesc anul acesta 10 ani de colaborare), cât și proiecte punctuale.

Printre clienţii Grapefruit de-a lungul timpului se numără: Antibiotice, Banca Transilvania, Dacia, Philip Morris, Heidi, NNDKP, OTP Bank, Pepsi Americas, Renault, Țuca Zbârcea şi Asociaţii, Salofarm.

Georgiana Dragomir, noul General Manager Grapefruit, este de 8 ani în agenție. A început ca Project Manager pentru clienți precum Dacia, Renault, Philip Morris, NNDKP, Alevia, OTP Bank etc. În ultimii ani a preluat și parte din responsabilitățile financiare, de recrutare, administrative, de management etc.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Materialele zilei din MEDIA & MARKETING
21 iunie 2016, ora 01:48 in | 246 vizualizari | 0 comentarii
Cea mai frecventa eroare in content marketing
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Ultima ora
Vineri, 01 Iulie 2016, 14:29
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter