- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

\”Gorilla\” si \”Xbox Halo 3\” au castigat impreuna Film Grand Prix la Cannes

23 Jun, 11:25 • Redactia DailyBusiness
Doua campanii au castigat in premiera marele premiu la festivalul de publicitate Cannes Lions, la categoria Film: spot-ul "Gorilla", realizat de agentia Fallon din Londra pentru Cadbury si campania virala conceputa de McCann din San Francisco si RSA Films pentru Xbox Halo 3, informeaza presa internationala.
\Gorilla\ si \Xbox Halo 3\ au castigat impreuna Film Grand Prix la Cannes

Agentiile romanesti nu au castigat niciun premiu, desi au intrat in competitie cu 97 de lucrari, dublu fata de anul trecut, cand au participat cu 43.

McCann Erickson a fost singura agentie din Romania finalista la Cannes Lions, la categoria Film Lions cu doua nominalizari. Prima a fost pentru lucrarea „Sleeping”, realizata cu casa de productie Tandem Film, pentru marca de baterii Foton a companiei Sprinter 2000, iar a doua nominalizare – pentru lucrarea Long List, conceputa cu casa de productie Film Factor, pentru Geta Voinea Salon.

Agentiile din Marea Britanie au castigat 20 de premii, printre care 4 de aur, doua din acestea fiind acordate agentiei Fallon pentru campania „Cake” realizata pentru Skoda si „Play-doh” realizata pentru Sony.

Agentiile DDB si WCRS din Londra au intrat in posesia aurului pentru campania „Night Drive” realizata pentru Volkswagen, respectiv campania „Awareness Test” pentru Reteaua londoneza de transport in comun.

Statele Unite au castigat 36 de premii, printre care un gold lion pentru campania „Touch” realizata de TBWA pentru Chat Day’s Skittles.

Titanium Grand Prix a fost acordat agentiei japoneze Projector, pentru campania „Uniqlock” realizata pentru Uniqlo, iar agentia McCann din San Francisco a castigat al doilea grand prix la categoria Integrated pentru campania virala realizata pentru jocul Xbox, Halo 3.

Agentia MJZ USA a castigat Palme D’or iar BBDO New York a fost desemnata agentia anului, in timp ce ALMAPBBDO Sao Paulo s-a clasat pe locul 2, iar DDB London pe locul 3.

BBDO a fost desemnata Reteaua Anului, agentia Forsman & BodenFors Gothemberg a castigat Agentia de media a anului, iar Shackleton Madrid a castigat Direct Agency of the Year.