Media & Advertising

Presa moare sau se transforma? Ziarul viitorului, „tableta cat incape”

06 Oct, 00:07 • marian.rujoiu
Multe ziare si reviste au disparut, iar analistii sustin ca numarul institutiilor de media va continua sa scada, la jumatate sau chiar mai mult, in timp ce numarul de jurnalisti se va reduce si mai drastic, dupa ce in ultimii ani, cateva mii au parasit profesia.
Presa moare sau se transforma? Ziarul viitorului, tableta cat incape

Si asta pentru ca numarul acestora este considerat prea mare, iar in Romania presa nu este inca un business, fiind tinuta in viata de rationamente care apara interese politice sau economice, spun analistii intervievati de DailyBusiness.ro.

Cu toate acestea, presa nu va disparea, ci se va transforma. Intrebat cum va arata presa in urmatorii 10 ani, analistul media Iulian Comanescu a spus ca o vede ca fiind mult entertainment si “tableta cat incape”.

“Interactivitate ca de joc. Vizual, muzica si cuvant vorbit: tastatura se atrofiaza, drept pentru care publicatii de iPad ca ‘The Daily’ incep sa contina facilitati de inregistrare a comentariilor audio. Continuturile serioase vor continua sa existe, dar vor trece pe nisa, unde se vor gasi solutii de sponsorizare. Nu stiu cum vom sta la capitolul interes public si satisfacerea lui de catre mass media. Dar de balacit intr-un continuu multimedia, ne vom balaci”, a declarat Comanescu.

Digitalizarea media si trecerea pe “tableta cat incape” nu reflecta insa o crestere pe masura a investiilor.

Potrivit studiului realizat de PricewaterhouseCoopers pentru IAB Romania, piata de publicitate online a crescut in primele sase luni ale anului cu doar  4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 43,7 milioane lei, dupa ce in prima jumatate din 2010 inregistrase un avans mult mai mare, de 65%.

Si asta in conditiile in care estimarile Media Fact Book pentru 2011 arata ca online-ul va atrage 34 de milioane de euro, iar Ioana Anescu, director executiv al IAB Romania, afirma recent intr-un interviu DailyBusiness.ro ca piata de publicitate online ar putea ajunge anul acesta la 30 de milioane de euro.

Cu o crestere de doar 4% in semestrul 1, este greu de crezut insa ca acest lucru se va realiza.

Pe de alta parte, potrivit aceluiasi studiu, piata de media continua sa scada si in 2011, dar mai usor decat in anii trecuti. Daca anul trecut totalul a fost de 316 milioane de euro, pentru 2011 va fi putin peste 300 de milioane.
 
In acest context, dar si pentru ca in Romania exista prea multe institutii de presa, sociologul Vasile Dancu, aflat la conducerea grupului de presa Transilvania, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca numarul institutiilor de media vor scadea la jumatate sau chiar mai mult, in timp ce numarul de jurnalisti va scadea cu mai mult de atat. 
[quote=Vasile Dancu]In prezent, avem prea multe institutii de media in Romania. Numarul lor se va reduce, dar vom avea business-uri mult mai bine proiectate, afaceri de media care se sustin prin sine[/quote].
Acesta a adaugat ca pana si piata televiziunilor de nisa este suprasaturata.

Sociologul apreciaza ca in Romania, industria audiovizuala nu are legatura cu piata, dar exista si alte rationamente pentru care posturile sunt tinute in viata, precum presiunea politica sau grupuri economice care se apara in spatiul public, ori sunt create pentru a-si face tot lor publicitate.

De aceeasi parere este si analistul media Iulian Comanescu. Acesta considera ca in Romania a existat multa presa cotidiana care nu a avut alta ratiune de a exista decat ambitia proprietarilor.

“Si cu, si fara criza, trebuia sa se petreaca o extinctie. As zice ca democratia se masoara prin numarul total de exemplare vandute dintr-o anume tara, or la acest capitol noi n-am stat niciodata grozav. Aveam aproximativ 1 milion de exemplare de cotidian chiar si in vremurile in care aveam 12-13 titluri auditate de BRAT”, a exemplificat Comanescu.
 
Ne putem imagina o societate fara presa? Analistul nu crede ca vom ramane fara o forma de continut livrata periodic sau frecvent unui mare numar de oameni.

“Problema e daca presa va mai exista in acceptiunea de caine de paza al democratiei. Imi pare rau s-o spun, dar dincolo de defectele contemporane ale outlet-urilor media de la noi si din alte parti, nici publicul nu mai are un mare apetit pentru asa ceva”, a mentionat Iulian Comanescu.

Mass-media vs Facebook si Twitter

Referitor la rolul retelelor sociale, despre care exista opinii potrivit carora ca ar putea lua locul presei in viitor, Comanescu spune ca acest lucru „s-a intamplat deja pe alocuri, si s-au descurcat bine”.

Analistul a dat exemplul executiei lui Saddam Husein, de la sfarsitul lui 2006.

“Presa ‘mare’ relatase stirea oficiala a executiei, care era previzibila si deci mai putin palpitanta, dar cineva a pus in circulatie o inregistrare in care se vedea ca Saddam e batjocorit inainte de a fi spanzurat. A fost o schimbare de accent de pe ‘a fost executat’ pe ‘a fost tratat inuman’, care s-ar putea sa aiba legatura cu pierderea alegerilor de catre republicani, doi ani mai tarziu”, a adaugat Comanescu.

In ceea ce priveste legatura dintre principiul potrivit caruia o tara este cu atat mai democrata cu cat are mai multe institutii de presa, Vasile Dancu spune ca rationamentul multiplicarii punctelor de vedere este unul utopic, ideologic.

“Dupa 1990 a fost o explozie de media si formatiuni politice, existau la un moment dat 400 de partide. Acum avem doar cateva partide parlamentare. E firesc. In ceea ce priveste mass-media, inca suntem in perioada de boom al tranzitiei”, a afirmat Dancu.

Se vor democratiza sursele media?

El a spus ca in viitor nu vom mai avea un ziar pentru fiecare punct de vedere sau partid, astfel ca se vor democratiza sursele media in sine, crescand transparenta si toleranta. Si asta pentru ca numarul de institutii media trebuie corelat cu nivelul economic, produsul intern brut sau numarul populatiei.

Sociologul a exemplificat ca  printul din UE are un tirajul pe cap de locuitor de 4-5 ori mai mare decat in Romania, dar numarul de titluri este mult mai mic.

“Nu exista fragmentare ca la noi. In tarile din Europa, institutiile rezista de decenii, ca o consecinta a inradacinarii in piata. Si asta pentru sunt companii intemeiate pe considerente economice”, a completat reprezentantul trustului de presa Transilvania.

Acesta a mai spus ca la noi, audientele sunt mai mici pentru ca presa este de o calitate mai slaba si netargetata pe nevoile de informare ale populatiei, aceasta din cauza ca se fac  putine studii de audienta.

„Atunci cand televiziunile lanseaza noile grile, nu le testeaza sa vada ce si-ar dori sa vada telespectatorii”, a mentionat seful institutului de sondaj IRES.

Saracia ucide presa scrisa

In ceea ce priveste presa scrisa, Dancu spune ca in Romania aceasta „moare” ca o consecinta a scaderii nivelului de trai.

“Daca in alte state europene pretul nu este un impediment in cumpararea unui ziar, la noi este cel mai important criteriu” a precizat sociologul.

Investiile in publicitate fiind din ce in ce mai scazute, iar costurile cu productia de media raman ridicate, mai poate fi presa un business in Romania? Dancu a spus ca “ar putea fi, dar acum nu este unul foarte bun” decat in combinatie cu alte business-uri sau lobby.

Pe de alta parte, analistul Iulian Comanescu a declarat ca  investitiile in publicitate au scazut, dar in cazul televiziunii si al Internetului ar putea avea loc un reviriment.

“Problema e oarecum ca banii multi din print se muta, dar nu de tot, pe online, unde pravaliile de continut trebuie sa supravietuiasca si cu bugete mai mici. Daca vreti, e situatia Huffington Post, care are 80 si ceva de angajati la editorial, comparativ cu cea a New York Times, care are peste 1.100 in acelasi departament. Probabil ca in timp si NY Times va trebui sa-si reduca schema de resurse umane, desigur cu consecinte legate de calitate”, a adaugat analistul media.

Intrebat daca presa traditionala va disparea in contextul diminuarii investiilor alocate publicitatii,  Comanescu a spus ca „dispare mai degraba un model de business”.

Hartia, buna doar pentru nisa

“Iar hartia mie mi se pare buna pentru lucruri de nisa sau pozitionate foarte sus. Mario Garcia vorbea despre cotidianul de Internet cu editie saptamanala de print”, a mentionat acelasi analist.

El a adaugat ca se pot imagina diferite alte solutii de supravietuire, iar brandurile au inceput sa creeze continut, ca sa supravietuiasca intr-o lume competitiva din punctul de vedere al marketingului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Zelenski cere 30 de miliarde de euro de la UE pentru apărarea Ucrainei: „Sunt necesari pentru întreaga țară”
Zelenski cere 30 de miliarde de euro de la UE pentru apărarea Ucrainei: „Sunt necesari pentru întreaga ...
Ucraina primește 600 de rachete Patriot de la Germania. Kievul cere urgent mai mulți interceptori pentru a opri atacurile Rusiei
Ucraina primește 600 de rachete Patriot de la Germania. Kievul cere urgent mai mulți interceptori pentru ...
Gheorghe Piperea atacă proiectul AEP privind partidele: „Poate deveni o armă politică înainte de alegerile din 2028”
Gheorghe Piperea atacă proiectul AEP privind partidele: „Poate deveni o armă politică înainte de ...
Canicula lovește România, dar vine și vremea rea. Temperaturi de până la 37 de grade, urmate de furtuni și ploi torențiale
Canicula lovește România, dar vine și vremea rea. Temperaturi de până la 37 de grade, urmate de ...
Rata creditelor neperformante crește la 2,89% în România. Activele băncilor ajung la 981 miliarde de lei
Rata creditelor neperformante crește la 2,89% în România. Activele băncilor ajung la 981 miliarde ...
Ce campanie s-a lansat în Iran: 10.000 de oi, sacrificate pentru sănătatea lui Mojtaba Khamenei
Ce campanie s-a lansat în Iran: 10.000 de oi, sacrificate pentru sănătatea lui Mojtaba Khamenei
Scandal pe grilele de salarizare din muzee. Sindicatele amenință cu un conflict social de amploare
Scandal pe grilele de salarizare din muzee. Sindicatele amenință cu un conflict social de amploare
Dunărea rămâne la un debit mult sub normal. INHGA anunță o ușoară creștere până la 1.550 mc/s
Dunărea rămâne la un debit mult sub normal. INHGA anunță o ușoară creștere până la 1.550 mc/s
Reporturi de milioane la Loto. Peste 4,49 milioane de lei la Joker și 4,20 milioane la Noroc
Reporturi de milioane la Loto. Peste 4,49 milioane de lei la Joker și 4,20 milioane la Noroc
România își consolidează prezența pe piețele internaționale: 13 companii vor fi incluse în indicii FTSE Russell
România își consolidează prezența pe piețele internaționale: 13 companii vor fi incluse în indicii ...
Tot mai multe firme dispar din economia României. Peste 34.000 au fost dizolvate în primele șapte luni din 2026
Tot mai multe firme dispar din economia României. Peste 34.000 au fost dizolvate în primele șapte ...
Cod galben de caniculă în sudul României. Temperaturi de până la 37 de grade și nopți tropicale
Cod galben de caniculă în sudul României. Temperaturi de până la 37 de grade și nopți tropicale