- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Primul produs al noului trust EMI-familia Paunescu: un ziar local ce va fi lansat in mai

11 Apr, 14:10 • sergiu.mihalcea
Primul produs al noului trust media pus la punct in comun de EMI AG si familia Paunescu va fi un ziar local, ce va fi lansat in luna mai, au spus pentru DailyBusiness reprezentantii trustului, a carei formare va fi parafata oficial catre sfarsitul acestei veri.
Primul produs al noului trust EMI-familia Paunescu: un ziar local ce va fi lansat in mai

European Media Investment (EMI) AG, afiliata Arbomedia AG (Germania), si Media Sud Europa, divizie controlata de familia Paunescu, au demarat actiunea de fuzionare a celor doua companii intr-un nou trust media pe piata romaneasca.

„Negocierile au demarat in a doua jumatate a anului trecut si, in timp, am hotarat de comun acord sa infiintam un nou trust media, care va fi atat generalist, cat si local, iar finalitatea discutiilor a avut loc in acest an, la inceputul lunii aprilie”, au precizat oficialii EMI AG.

In legatura cu motivele care au dus la asocierea dintre EMI AG si Media Sud Europa, oficialii companiei au explicat ca acestea au fost de ordin administrativ, si anume EMI AG „isi dorea sa includa in portofoliul sau ziarul Gazeta de Sud, care este cel mai mare ziar local din Romania”.

Intentia de formare a noului trust a fost anuntata de cele doua companii joi seara, printr-un comunicat de presa.

EMI AG detine pachetul majoritar de actiuni al companiilor care editeaza cotidienele Ziarul de Iasi, Viata Libera Galati, Ziarul de Braila, Obiectiv- Editie de Vaslui, Monitorul de Alba, Monitorul de Cluj, Monitorul de Sibiu si Monitorul de Medias.

Grupul Media Sud Europa este compania care editeaza cotidianul regional cu cea mai mare circulatie din Romania, Gazeta de Sud (conform datelor furnizate de BRAT pe 2007), precum si cotidienele regionale Gazeta de Olt si Gazeta de Valcea. Media Sud Europa a preluat de curand si realizarea cotidianului economic Curierul National.

Din planurile noului trust face parte dezvoltarea unei retele de tipografii, dar si lansarea de canale in mediul TV, radio si online.

Primul ziar al noului trust media va fi lansat in luna mai, pe plan local, insa oficialii companiei nu au dat mai multe detalii referitoare la acest subiect.

„Reteaua va include cinci tipografii care vor tipari atat ziare cat si reviste. Ziarul Viata Libera Galati are deja o tipografie, aceasta fiind un inceput in crearea retelei, iar un prim pas a fost facut prin achizitia a doua tipografii, in care estimam ca investitia totala va depasi 1 milion de euro”, au spus pentru DailyBusiness oficialii EMI AG, cu mentiunea ca cele doua tipografii sunt inca in curs de montare, iar in ce priveste locatiile acestora, nu a fost luata o hotarare.

Noul trust media planuieste ca pana la inceputul lui 2009 continutul offline local sa fie dublat de continut online, iar ponderea importantei acestor doua domenii sa fie de 50%-50%.

„Unele din ziarele aflate in portofoliul celor doua companii au deja o componenta online, insa dorim sa dezvoltam aceasta componenta si am luat in considerare – subiectul fiind inca in discutie – integrarea site-urilor intr-un portal”, au explicat oficialii EMI AG.

„Numele viitorului trust precum si structura actionariatului nu a fost hotarata inca, aceste detalii vor fi stabilite la sfarsitul verii cand se va incheia si integrarea celor doua companii. Stim insa ca sediul central al trustului va fi la Bucuresti„, au mai precizat acestia.

In ce priveste partea de radio, investitiile pe aceasta media vor demara in 2009. Cu toate acestea, trustul EMI AG detine deja un radio local, la Craiova.

Trustul va fi cotat la bursa, cel mai probabil anul viitor, acesta fiind unul din planurile celor doua companii, dar depinde de multi factori”, au mai adaugat ei.

Fuziunea dintre EMI AG si Media Sud Europa va insemna punerea in comun a resurselor si a patrimoniului, iar managementul noului trust va fi asigurat de catre Silviu Ispas, director general al agentiei de publicitate Arbomedia, in timp ce pe partea de TV, managementul va fi asigurat de Bobby Paunescu, reprezentantul grupului Media Sud Europa.

Obiectivul EMI AG este de a detine participatii in companii care editeaza cotidiene locale in peste 20 de judete din Romania.

In principal sunt vizate companii care au deja un parteneriat cu ARBOmedia Romania in domeniul vanzarii de spatiu publicitar. In strategia pe termen mediu sunt incluse achizitii de actiuni in cadrul altor editori locali deschisi la o astfel de cooperare, precum si lansarea de noi titluri locale sau nationale.