Cate dintre evenimentele prezentate sunt fapte reale si cate reprezinta incercari de influentare a opiniei publice? DailyBusiness.ro prezinta o selectie de astfel de relatari in jurul carora s-au creat controverse precum si opiniile unor specialisti romani.
Un canal Youtube, denumit EuroMaidan PR, posteaza cel putin o data pe ora continut video despre patimile protestatarilor din Kiev. Printre altele, inregistrarea virala Sunt ucraineanca, ajunsa la milioane de vizualizari pe Internet, este filmata impecabil si pare a fi o productie a unei firme de relatii publice.
Multe vizualizari pe Internet a avut si o fotografie ce ilustreaza doi raniti in urma violentelor de la Kiev. Cu fetele pline de sange, cei doi, tata si fiu, au fost fotografiati in mai multe ipostaze, devenind astfel personaje-simbol ale Revolutiei. Intr-una din imagini se observa ca acestia sunt insa in afara zonei de conflict, nefiind asadar in niciun pericol.
Specialistul in relatii publice Crenguta Rosu a declarat pentru DailyBusiness.ro ca revolutia din Ucraina pare ca ar fi prima revolutie cu PR asumat.
Este o batalie de idei, care este probabil sa aiba in spate politici de comunicare deliberat construite. Exista un demers de PR asumat de ambele parti implicate in conflict, a adaugat Crenguta Rosu.
La randul sau, istoricul Cosmin Popa, fost director general al agentiei de presa NewsIn, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca orice manipulare politica implica si una mediatica, astfel ca sunt promovate obiectivele police ale tuturor partilor angajate in conflict.
Conflictele politice nu se pot desfasura fara o manipulare mediatica si imagistica, aproape normale, a adaugat Cosmin Popa.
Revolutia Ucrainei in presa romaneasca
In ceea ce priveste reflectarea situatiei din Ucraina in presa de la noi din tara, fostul sef al NewsIn a spus ca expertiza romaneasca referitoare la Ucraina este foarte scazuta, din cauza ca mai toate informatiile provin din surse occidentale, care la randul lor relateaza in baza unui background politic clar.
Presa romaneasca nu are notiuni minime de istorie, nu cunoaste situatia Ucrainei, ci functioneaza pe baza de clisee. Nu avem o intelegere a ceea ce se intampla acolo, considera istoricul Cosmin Popa.
Pentru a reda o imagine cat mai apropiata de adevar asupra situatiei din Ucraina, Cosmin Popa a afirmat ca presa romaneasca trebuie sa consulte sistemativ sursele primare de informare, respectiv canalele ucrainene si rusesti.
De asemenea, institutiile de presa trebuie sa trimita in zona jurnalisti care sa cunoasca cel putin limba rusa sau chiar ucraineana, astfel incat sa nu mai aiba o acoperire si un ritm de informare impus de canalele de presa occidentale.
Un alt motiv pentru care mass-media de la noi transmite informatiile despre Ucraina in cadenta parvenirii lor din presa straina, fara sa aiba o politica redactionala proprie, este si acela ca Guvernul nu a avut o pozitie politica articulata fata de conflictul din Ucraina, a adaugat Cosmin Popa.
In contextul unor informatii prezentate dintr-un numar redus de surse, imaginea pe care poate sa si-o creeze romanul de rand in legatura cu revolutia din Ucraina nu este una obiectiva, existand mai mult o perceptie asupra unor fenomene, a afirmat istoricul.
Perceptia publica este la fel de indepartata precum au fost prezentate evenimentele din Ucraina , a completat Popa.
"Ucraina arde, PRO TV se piaptana"
Si asta in timp ce analistul media Iulian Comanescu apreciaza ca principalele posturi de televiziune din Romania au tratat cu prioritate tot felul de subiecte, punand pe plan secund evenimentele "arzatoare" din Ucraina.
"Ucraina arde, dar: PRO TV se piaptana cu un accident de munca, iar Antena 1 cu parastasul lui Iovan - prima stire in fiecare caz", scria recent Iulian Comanescu pe pagina sa de Facebook, despre jurnalele transmise sambata de cele doua posturi TV.
"De televiziunile de vorbe nici nu mai zic, pe B1 niste moroi vorbesc despre diabet, Realitatea are un 'telectual care zice ceva de muzica, Antena 3 e intr-un trip ciudat cu Cristina Topescu si... orgolii, iar Romania TV zice cu meteo, emisiunea copiata dupa emisiunea inventata acu nu stiu cati ani de Ana-Maria pe Realitatea", a mai observat analistul media.
El a adaugat ca "nu-mi ziceti ca e vorba de rating, ci de rutina, neintelegere, lipsa de performanta si lipsa de informatie".
Viralul cu ucraineanca, o facatura?
Filmul intitulat I Am a Ukrainian (Sunt ucraineanca), devenit viral pe Internet, este o facatura potrivit gandeste.org. Postat pe 10 februarie, acesta a strans deja peste 7 milioane de vizualizari pe Youtube.
DailyBusiness Video: I Am a Ukrainian
In film este prezentata o femeie atragatoare care sustine cu insistenta ca rascoala ucraineana se bazeaza doar pe libertate si democratie. Aceasta mai spune ca guvernantii Ucrainei sunt niste barbari, ca fortele de ordine ar putea omori protestatarii unul cate unul la lasarea noptii si ca a doua zi este posibil sa fie rupti de restul lumii si sa li se taie Internetul.
Originile filmului nu sunt atat de "spontane" precum sunt infatisate, spune blogul citat, care mentioneaza ca "inspiratia" din spatele documentarului nu a fost nimeni altcineva decat Larry Diamond, membru al Consiliului pentru Relatii Externe (Council of Foreign Relations, CFR). CFR este considerat drept "cel mai influent think tank american" si are lagaturi stranse cu Departamentul de Stat american.
Intr-un interviu pentru Huffington Post, creatorul clipului recunoaste ca a fost in Ucraina pentru a pregati un film despre democratie inca dinainte de inceperea protestelor (in vara lui 2013- n.r.), potrivit sursei citate.
Blogul mentionat mai sustine ca multi dintre activistii care ocupa cladirile guvernamentale din Kiev fac parte din gruparea Spilna Sprava, organizatie finantata de miliardarul George Soros.
Razboi civil in Crimeea
Peninsula Crimeea pare a fi scena unui adevarat razboi civil, cu ciocniri violente, raniti si morti, conform relatarilor din presa.
DailyBusiness Video: Crimeea
Sticle, pietre si steaguri au zburat miercuri in fata sediului parlamentlui din orasul Simferopol, unde pro-rusii si cei care sunt impotriva acestora au venit pentru a protesta - unii in semn de nemultumire, ceilalti in semn de sprijin pentru noile autoritati de la Kiev, scrie adevarul.ro.
Din imaginile video prezentate nu reiese insa ca ar fi vorba de ciocniri violente si batai cu sticle si pietre. Protestele sunt mai degraba unele pasnice, in afara de un incident in care un sustinator pro-rus, care este pus la pamant dupa ce a fluturat steagul Rusiei.
Mitul antisemit, reinviat
Presedintele Federatiei Organizatiilor Evreiesti din Europa, rabinul Menahem Margolin, a cerut prim-ministrului israelian Benyamin Netanyahu si ministrului Apararii Moshe Yaalon sa actioneze de urgenta pentru a trimite "personal de securitate instruit" pentru a proteja comunitatea evreiasca din Ucraina.
Dar cine ii ataca pe evreii din Ucraina? In timp ce, pentru uzul Occidentului, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov ii acuza pe protestatarii de la Kiev de antisemitism, iar canalul TV in limba engleza al guvernului de la Moscova, Russia Today (rt.com), descrie protestatarii din Maidan ca fiind fascisti, nazisti si antisemiti, un alt discurs era oferit de regimul pro-rus al lui Ianukovici pentru uz intern, potrivit blogului In Linie Dreapta.
Pe paginile de internet ale trupelor speciale de militie Berkut, trupe subordonate lui Viktor Ianukovici si Rusiei (care au ucis aproximativ 100 de protestatari), descriu opozantii lui Ianukovici drept marionete ale evreilor.
Liderul Comunitatilor Evreiesti din Ucraina, Yosyf Zisels, a declarat ca regimul Ianukovici duce o intensa campanie de provocare si raspandire a pornirilor antisemite. Paginile web ale apropiatilor regimului erau pline de materiale antisemite, care sustineau ca evreii au organizat Majdanul. Site-ul Berkut sustinea ca totul e o conspiratie evreiasca si isi indemna angajatii sa-i bata pe toti manifestantii, fara exceptie.
Zisels, care este si vicepresedinte al Congresului Mondial Evreiesc, a subliniat ca acest tip de propaganda antisemita copiaza fidel modelul din Rusia, dar a adaugat ca aceasta nu va functiona in Ucraina.
http://www.youtube.com/watch?v=0DxkDiAcSF8&desktop_uri=%2Fwatch%3Fv%3D0DxkDiAcSF8&app=desktop
http://www.youtube.com/watch?v=T6IbEIBhb8o
http://www.youtube.com/watch?v=x5YhJsTP2lk
https://www.youtube.com/watch?v=yCzIIFAsGk4
si mai sunt zeci pe care nu le mai gasesc acum...dc tot scrieti un articol...scrieti-l ca lumea, nu bascalia asta...
Apropo, au fost descoperi?i luneti?ti CIA īmbr?ca?i īn uniforme Berkut, care tr?geau īn popula?ie. Exact ca īn Siria, Iran sau Venezuela! :)