- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Opinie Sorin Tranca, Friends Advertising: Atentie la criza din 2029

28 Sep, 13:15 • Redactia DailyBusiness
Societati de investii financiare. Banci si apetit de risc. Actori pe piata de capital. Credite in moneda locala. Praguri de detinere. Mediu economic dificil. An electoral. Absenta la vot. Idei anti-criza. Nicio idee anti-criza. Clasa politica impotenta, poate corupta, poate doar oportunista. Somaj, presiuni sindicale, greva magistrati. Manipularea pietei. Lipsa de coerenta, de viziune, management ineficient. Fond de pensii subred. Bun venit in Romania lui 2009.
Opinie Sorin Tranca, Friends Advertising: Atentie la criza din 2029

Ipoteze pe marginea unei ipoteze a Maturitatii

Inainte de a trece mai departe, haideti sa facem o observatie decisiva: Romania e condusa, in principal, de generatia 1950-1970.

Aceasta e generatia care face legi, isi impune viziunea politica si culturala, detine capitalul autohton, dispune de banii tarii si mai ales, offf, mai ales (!), educa pe cei ce vin dupa: copii, nepoti, ucenici. Respectiv generatiile de azi si de maine.

Aveti, prea-adesea, senzatia ca traiti intr-o societate fara orizont? Lipseste luminita de la capatul tunelului? Vi se pare ca orice-ati face, nu conteaza?

Semi-tizul meu, Soren Kierkegaard, explica anxietatea ca pe o „ameteala a libertatii” si sugera, ca modalitate de a o combate, efortul constient al individului in sensul exercitiului Responsabilitatii si Alegerii.

Responsabilitate si Alegere. Doua concepte care, operationalizate, dau maturitatea unui individ. Si, prin extensie, a unei societati. Daca romanii sunt dominati, azi, de anxietate, e pentru ca ele lipsesc. Daca ele lipsesc, e pentru ca generatia care are datoria de a le operationaliza nu o face.

Teoria mea e simpla: nu avem batrani maturi. Si ca asta e foarte grav.

Avem batrani greu incercati, fara nevoi superioare, oameni necajiti, obisnuiti sa gandeasca succesul intr-o paradigma competitiva prost inteleasa, non-comunitara, a vecinului caruia ii moare, intru satisfactie personala, capra.

Criza economica mondiala naste, pe aceasta baza nefericita, in Romania, o alta: una interioara, mai profunda, psihotica. Fara speranta, e greu sa avem curaj. Fara curaj, e greu sa fim o natie. Fara sa fim o natie, copiii copiilor nostri vor suferi, acum in vecii-vecilor, de lipsa de identitate.

Nu stiu daca randurile mele vor ajunge sa provoace in inima generatiei 1950-1970 altceva decat ura. Intentia mea e sa-i anunt, prin prezenta, ca desi vad pe toate strazile efectele lipsei lor de Responsabilitate, eu continui sa am o Alegere: ma pregatesc, pentru binele celor ce vin dupa mine, sa fiu un batran cumsecade, cat mai apt pentru a fi un model.

Sper sa mai fie macar 12 ca mine, pentru ca in 2029 sa putem sa evitam criza.

Articol scris de Sorin Tranca
Managing Partner, Creative Director Friends Advertising