MEDIA & MARKETING

Thierry Millet, Orange: Oricat de mare ar fi brandul nostru, trebuie sa ne reinventam

18 septembrie 2008, ora 00:01, autor(i): Andra Gheorghe 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
millet-medie.jpg
Despre noua viziune de brand a Orange, asteptarile operatorului de la colaborarea cu Publicis Romania, semnificatiile noului slogan "Together we can do more" si ce nu a mers in colaborarea anterioara cu agentia Leo Burnett, a vorbit intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro Thierry Millet, directorul comercial al Orange Romania, cu ocazia anuntarii noii campanii de brand.
DailyBusiness: Ce asteptari aveti vizavi de campania care anunta noua viziune de brand a Orange in Romania?
Thierry Millet: Asteptarile noastre merg mai departe de campanie, pentru ca noi consideram ca brandul Orange este una dintre cele mai importante parti din afacerea noastra, chiar cea mai importanta. Asa ca ceea ce vrem sa transmitem si sa fie receptat este ca viziunea noastra evolueaza, ca intr-adevar vrem sa ajungem mai departe decat pana acum.

DB: Care este aspectul cel mai important al acestei campanii?
TM: Faptul ca vrem sa comunicam intr-o maniera ceva mai traditionala, in ideea in care ne intoarcem la valorile fundamental umane: fiecare dintre noi este cine este datorita lui insusi, dar si datorita tuturor persoanelor care-l inconjoara. Serviciile pe care noi le furnizam le dau oamenilor mai mult decat posibilitatea de a interactiona cu ceilalti, ii aduc aproape de ceea ce le place si ii intereseaza. Aceasta viziune va inspira toate campaniile noastre de comunicare si credem ca asa ne vom adapta mai bine la evolutia societatii si ne vom apropia mai mult de consumatori.

DB: Ce transmite diferit noul slogan "Together we can do more" fata de vechiul "The future is bright, the future is Orange"?
TM: Este ceva mai direct decat "The future is bright, the future is Orange", mai personal, mai tangibil si poate fi privit si ca o invitatie la interactivitate, la a face lucruri in comunitate. Iar aceste calitati vor inspira nu numai campaniile noastre, ci si modul in care vom furniza si vom crea servicii.



DB: Cat va dura pana cand publicul va "uita" vechiul slogan Orange si va asimila valorile "Toghether we can do more"?
TM: Noi vedem noul slogan ca pe o evolutie a primului. Asa ca nu ne dorim ca oamenii sa-l uite. E doar un pas intr-o progresie. Valorile noastre raman aceleasi. Bineinteles ca vom fi foarte atenti la modul in care publicul din Romania va reactiona si la feedback-ul pe care il vom primi vizavi de campanie si noul mesaj.

DB: Ce asteptati de la colaborarea cu Publicis Romania (care va gestiona campania locala, in valoare de 2 mil. euro - n.r.)?
TM: Ceea ce asteptam in primul rand de la Publicis este sa se regaseasca in valorile pe care Orange le transmite, pentru ca si ei reprezinta un vector al brandului nostru. O alta cerinta a noastra este sa gaseasca un stil proaspat, pentru ca oricat de consistenta ar fi compania noastra, si oricat de mare ar fi brandul, trebuie sa ne reinventam. Asta asteptam de la Publicis, dar avem incredere, cred ca am avut parte de un start excelent al colaborarii cu ei.

DB: Ce v-a nemultumit in relatia cu Leo Burnett (incheiata in aceasta vara - n.r.)?
TM: Am lucrat cu Leo, efectiv, mai putin de un an. Am fost si foarte entuziasti la inceput, in legatura cu aceasta colaborare. Din pacate a fost mai greu sa ajungem la o intelegere comuna cu ei. Hai sa spunem ca am avut doua viziuni diferite, inca de cand am inceput. Nu cred ca este benefic pentru nicio relatie in care sunt implicate o agentie mare si un brand puternic cum este Orange, daca nu au valori comune, sa continue. Dar nu avem niciun fel de reprosuri fata de Leo, iar acum suntem entuziasti ca incepem o noua relatie, diferita, cu Publicis Romania. Relatie care a inceput, in mod evident, mult mai usor. Si sunt sincer increzator, fara sa fac o declaratie standard planificata pentru un eveniment de lansare.

DB: Pe ce perioada a semnat Orange contractul de colaborare cu Publicis?
TM: Avem un contract pe doi ani, care prevede si posibilitatea de prelungire. In situatia in care colaborarea cu ei se dovedeste fructuoasa, vom continua.

DB: Cine va gestiona contul pentru campaniile pe online ale Orange, tot Publicis?
TM: Da. In prezent lucram cu Publicis si pentru online. Insa online-ul intra intr-un alt specific, si s-ar putea sa dam curs si altor actiuni pentru promovarea pe Internet. S-ar putea sa organizam cateva pitch-uri, insa astazi e prea devreme sa anuntam asa ceva. Insa ceea ce vreau sa subliniez este ca suntem foarte concentrati pe online, Internetul reprezinta unul dintre aspectele noii viziuni Orange, si este un mediu caruia vrem sa-i acordam mult mai multa atentie decat pana acum.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Sambata, 02 Iulie 2022, 02:15
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter