NEW MEDIA

40% dintre magazinele online din Romania risca penalizari Google

09 martie 2018, ora 14:38 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
foto: stocksnap.io
foto: stocksnap.io
Piața de eCommerce din România se află într-un continuu proces de dezvoltare și maturizare, înregistrând, în 2017, o creștere de 40% față de anul anterior. Cu toate acestea, majoritatea magazinelor din online-ul românesc încă sunt departe de a fi bine puse la punct, fapt care nu îi afectează doar pe antreprenorii din mediul digital, ci și pe utilizatorii români de Internet, tot mai interesați de comerțul online.

AdMarks Media a realizat o radiografie SEO a pieței de eCommerce din România și a întocmit un studiu bazat pe analizarea principalilor factori de ranking în Google a 350 de magazine online, în perioada octombrie 2017 – ianuarie 2018.

Rezultatele studiului indică faptul că majoritatea magazinelor online din România încă se confruntă cu probleme majore de indexare precum timpul mare de încărcare, conținutul duplicat, prezența erorilor 404 sau lipsa unui plan de content marketing, 40% dintre acestea riscând să fie penalizate de algoritmii Google.

Spre exemplu, studiul AdMarks arată că timpul de încărcare al paginilor unui shop online din România are o medie de aproximativ 7,8 secunde pe desktop și 9 secunde pe mobil. Având în vedere faptul că 70% din traficul magazinelor din online-ul românesc este generat de telefoanele mobile, aceste „performanțe” sunt destul de slabe, mai ales în contextul în care oficialii Google au declarat că viteza optimă de încărcare pentru un magazin online ar trebui să fie de aproximativ 2 secunde.



Importanța certificatului SSL

De asemenea, din studiu reiese că aproximativ 40% dintre magazinele online din România nu au implementat certificatul SSL (Secure Sockets Layer), ceea ce înseamnă că nu și-au trecut site-urile la varianta HTTPS, importantă pentru securitatea și protecția datelor personale ale clienților.

În cazul magazinelor online, aceste date sunt extrem de sensibile, fiind vorba despre parole, carduri, adrese ș.a.m.d., iar lipsa unui astfel de factor care să le asigure securitatea poate permite interceptarea lor. Acest lucru înseamnă că atât utilizatorii cât și serverele pot deveni ținte ușoare pentru hackeri.

Mai mult decât atât, folosirea unui protocol de tip HTTPS este cu atât mai importantă pentru jucătorii de pe piața de eCommerce, cu cât acesta intră sub incidența GDPR (General Data Protection Regulation) – noua legislaţie europeană privind protecţia datelor cu caracter personal. În plus, în browser-ul Chrome, Google marchează deja ca fiind „not secure” site-urile care nu au implementat certificatul SSL, astfel că magazinele online care nu iau măsuri în această privință riscă să fie ocolite de utilizatori.

De ce sunt relevante datele studiului AdMarks pentru piața de eCommerce din România?

În contextul în care piața de eCommerce din România se află în plină dezvoltare, specialiștii estimând că numărul magazinelor online se va dubla în acest an, datele statistice cuprinse în studiul AdMarks sunt cu atât mai importante cu cât – iată! – românii prezintă tot mai mult interes atât pentru cumpărăturile făcute pe internet, cât și pentru lansarea unei astfel de afaceri.

Mai precis, potrivit celor mai recente date publicate de GPEC, valoarea pieței de eCommerce din România a ajuns, în 2017, la aproximativ 2,8 miliarde de euro, fiind în creștere cu 40% față de 2016, în condițiile în care în online-ul românesc existau circa 7000 de magazine, număr care ar putea ajunge în acest an până la 14-15 mii în anul 2018.

Alte date privind dezvoltarea magazinelor online și obiceiurile românilor privind comerțul online:
  • În 2017, românii au cheltuit, în medie, 7,67 milioane de euro în fiecare zi din an pentru cumpărături prin Internet.
  • e-commerce-ul românesc a avut, în 2017, una din cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană.
  • Piața românească de e-commerce a reprezentat, în 2017, 5,6% din total retail.
  • Procentul plăților online prin card a crescut semnificativ față de anul 2016, de la aprox. 8-9, la 12-14% în 2017.
  • Volumul total al plăților efectuate cu cardul au însumat 1,2 miliarde euro.
  • Cea mai mare tranzacție făcută prin intermediul cardului, în 2017, a însumat 37.675 euro, sumă plătită pentru achiziționarea de semifabricate metalice.
  • 44% din utilizatorii de internet din mediul urban au făcut cumpărături online cel puțin o dată pe lună
  • Printre principalii factori în decizia de cumpărare a utilizatorilor români de Internet se numără simplitatea site-ului și ușurința navigării.
Datele aparțin studiului GPEC privind situația pieței de e-commerce în România în 2017.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Materialele zilei din NEW MEDIA
in | 0 vizualizari | 0 comentarii

Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Ultima ora
Joi, 21 Iunie 2018, 22:39
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter