NEW MEDIA

Generaţia dispusă să plătească pentru conţinut video online

07 februarie 2017, ora 16:40 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia, arată un studiu realizat de compania de research iSense Solutions pentru agenția de media Initiative. Vezi care este generaţia dispusă să platească pentru astfel de conţinut.

Potrivit datelor obținute pentru fiecare dispozitiv în parte, doar 8% dintre cei care urmăresc conținut video online pe smartphone îl plătesc, iar procentul este similar pentru laptop/PC, în timp ce, în cazul smart TV, deschiderea pentru a achiziționa acest tip de conținut este mai mare (15%).

„Românii nu sunt obișnuiți să plătească pentru conținutul video, dincolo de tradiționalul abonament la cablul TV, iar această tendință este mai pregnantă în cazul tinerilor, care sunt expuși mai multor surse gratuite de vizionare a conținutului video. Ca urmare a investițiilor făcute de stațiile TV și de operatorii telecom, ne așteptăm să crească achiziția de abonamente la platformele de conținut video, însă această deschidere va veni în special din partea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani, în timp ce tinerii vor continua să fie reticenți”, afirmă Ruxandra Ștefan, Strategy & Planning Director, Initiative.

Cei mai mulți români vizionează conţinut video online pe laptop sau PC (86%), topul preferinţelor fiind completat de smartphone (60%), tabletă (30%) şi smart TV (30%). Bărbații, mai mult decât femeile, urmăresc conținut video pe laptop / PC (90% vs 82%) și pe smart TV (37% vs 22%). În ceea ce privește categoriile de vârstă, tinerii de 16-24 de ani folosesc mai mult decât ceilalți români smartphone-ul pentru vizionarea conținutului video (71% vs 60% din total), în timp ce românii de peste 45 ani preferă laptopul/PC-ul (92% vs 86% din total).



„Tinerii sunt mai mobili și este firesc să utilizeze smartphone-ul mai frecvent decât celelalte categorii de vârstă atunci când doresc să vizioneze conținut video, fiind conectați la acest dispozitiv chiar și pe timpul nopții. De asemenea, se remarcă o preferință a tinerilor către un nou tip de conținut video online – vlog-urile – pe care le urmăresc în special pe smartphone”, adaugă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

YouTube (89%) şi Facebook (82%) sunt canalele pe care românii obișnuiesc să urmărească cel mai frecvent conținut video online pe laptop/PC, preferând următoarele tipuri de conținut: videoclipuri muzicale (67%), filme (67%), clipuri amuzante (59%), alte filmuleţe/clipuri (59%) şi ştiri (55%). În ceea ce privește conținutul video accesat de pe laptop / PC, femeile, mai mult decât bărbații, vizionează seriale (55% vs 42% dintre bărbați) și clipuri/ desene animate (42% vs 30% dintre bărbați).

Tinerii cu vârsta între 16-24 ani urmăresc pe laptop / PC un conținut video mai diversificat, astfel că preferă într-un număr mai mare decât celelalte categorii de vârstă filmele (79% vs 67% din total), clipurile amuzante (74% vs 59%), serialele (74% vs 48%), tutorialele (71% vs 48%), clipurile animate (49% vs 36%), cursurile online (48% vs 36%) și vlog-urile celebrităților (34% vs 14%). În ceea ce privește conținutul video online urmărit pe smartphone, YouTube domină topul preferințelor românilor (90%), urmat de Facebook (84%).

De asemenea, 38% dintre români vizionează conținut video online pe aplicații gratuite, 20% pe site-uri gratuite (altele decât YouTube), în timp ce doar 5% plătesc pentru vizionarea conținutului pe site-uri pe bază de abonament (ex: Netflix, HBO Go, Voyo, Antena Play, Orange TV Go etc.) și 5% pe aplicații contra-cost. Mai mulți bărbați decât femei plătesc pentru vizionarea conținutului video pe site-uri pe bază de abonament (8% vs 2% dintre femei). De asemenea, românii cu vârsta peste 45 ani urmăresc în număr mai mare site-urile posturilor de televiziune de pe smartphone (23% vs 14% din total).

Cele mai vizionate tipuri de conținut video de pe smartphone sunt videoclipurile muzicale (65%), clipurile amuzante (65%), filmulețele/clipurile (61%), știrile (49%) și tutorialele (40%). Mai mulți bărbați vizionează știri pe smartphone (55% vs 43% dintre femei), în timp ce mai multe femei urmăresc tutoriale (46% vs 35% dintre bărbați) și DIY (30% vs 19%). De asemenea, tinerii (16-24 ani) preferă în număr mai mare decât celelalte categorii de vârstă să urmărească vlog-uri ale celebrităților pe smartphone (34% vs 17% din total).

Pentru a viziona conținut video online pe Smart TV, cei mai mulți români preferă YouTube-ul (86%). Doar 15% dintre cei care urmăresc conținut video online pe Smart TV plătesc pentru acesta (11% pe site-uri plătite și 9% pe aplicații). Cât despre tipurile de conținut video online vizionate pe Smart TV, sunt preferate filmele (69%), videoclipurile muzicale (49%) și serialele (43%).

Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru agenția Initiative. Eșantionul a cuprins 1.000 respondenți cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru locuitorii din mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3,19%.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Materialele zilei din NEW MEDIA
in | 0 vizualizari | 0 comentarii

Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Ultima ora
Miercuri, 13 Decembrie 2017, 18:53
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter