- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Premiera in publicitatea online locala: Aegis, primul jucator din piata media cu propriul adserver

04 Mar, 15:30 • stefan.vlad
Grupul de media Aegis a devenit primul reprezentant al agentiilor de media din Romania care pune la dispozitia clientilor sai, cumparatori de publicitate online, un sistem unic de monitorizare a campaniilor ce ruleaza in paralel pe mai multe retele de site-uri.
Premiera in publicitatea online locala: Aegis, primul jucator din piata media cu propriul adserver

Adserver-ul Bluestreak, achizitionat la nivel international de grupul Aegis, din care fac parte pe plan local Carat Romania, Tempo Media si Aegis Media Central Services (AMCS), a costat 12,5 mil. dolari si este folosit in toate pietele in care activeaza grupul, inclusiv in Romania, conform lui Razvan Varabiescu, managing director al diviziei de media buying AMCS.

Aegis da astfel tonul pe piata locala unei strategii ce s-ar putea generaliza in cativa ani, si anume aceea ca marile agentii de media sa foloseasca propriile adservere pentru a oferi clientilor rapoarte unitare despre campaniile de publicitate care ruleaza in retele diferite de site-uri.

Pe piata activeaza in prezent mai multi furnizori de retele de site-uri pentru publicitate, printre care Boom, ArboInteractive, AdEvolution, MediaPro Interactiv, Internet Corp, F5 X-Media sau Intact Interactive, fiecare cu propriul sistem de urmarire a campaniilor (adservere). Practic, in lipsa unui adserver care sa urmareasca centralizat campania, agentia de media trebuie sa ii remita clientului date din rapoartele fiecarui administrator de retea de site-uri.

Una dintre principalele probleme este, astfel, duplicarea in rapoarte a numarului de utilizatori unici care au interactionat cu respectiva campanie, pe diverse site-uri din retele diferite.

In prezent, o campanie care ruleaza in paralel in retelele a 5-6 furnizori poate ajunge la un grad de duplicare a utilizatorilor unici de pana la 60-70%, estimeaza Varabiescu, care precizeaza insa ca deocamdata nu se bazeaza pe statistici ferme in acest sens.

O aplicatie a acestui nou sistem este, pe langa reducerea semnificativa a „unicilor duplicat”, ca advertiserii vor putea alege reteaua din care sa „achizitioneze” o adresa IP care apare simultan pe mai multe site-uri, orientandu-se dupa rate-cardul (pretul de lista – n.r.) cel mai convenabil ca raport calitate/pret, in functie de obiectivele campaniei, spune Cristian Costache, head of digital media in cadrul Aegis Media Central Services.

El a adaugat ca o alta utilizare a sistemului este ca poate sa clarifice conversia unui vizitator in client. Practic, software-ul „retine” vizitatorul care a dat click pe un banner si poate indica momentul in care acesta revine pe site si se transforma in client (fie ca acest lucru inseamna ca se inscrie la un drive-test, configureaza o masina sau descarca o brosura), conform lui Costache.

Noul sistem, care poate integra alaturi de publicitatea display (prin bannere) si pe cea de tip search (oferita de motoare de cautare precum Google sau Yahoo), a inceput sa fie utilizat efectiv in Romania la finalul lunii februarie, primul client fiind Chevrolet.