Optimismul afisat la inceputul crizei nu s-a regasit in afacerile regiilor si publisherilor online, nume precum Apropo Media, ArboInteractive sau F5 Webcorp afisand pierderi mai mari in 2009 decat cu un an in urma. DailyBusiness.ro a trecut in revista principalele companii din aceste categorii, urmarind profitul sau pierderile, precum si cifrele lor de afaceri, raportate zilele acestea la Registrul Comertului.
Regiile de vanzari din publicitatea online urmarite sunt Arbo Interactive, Media Cafe, AdEvolution, Splendid Interactive, Httpool, ThinkDigital, ROL Online Network si TradeAds.
Publisherii mari care activeaza pe modelul regiilor, insa in principal doar pentru site-urile din portofoliul propriu, sunt Inform Media, F5 Webcorp si Apropo Media (fosta MediaPro Interactive - n.r.). Intact Interactiv si Internet Corp nu au afisat pana in prezent rezultatele financiare pe Registrul Comertului, sursa datelor de mai jos.
Regii
ArboInteractive a generat in 2009 afaceri de 2,3 mil. euro, in scadere cu 5% fata de 2008. Pierderile companiei s-au adancit cu 260%, pana la 560.000 euro. In 2008, pierderile regiei au fost de 155.000 euro. Numarul mediu de angajati a crescut anul trecut, de la 10 la 16.
Fluctuatiile economice au priit MediaCafe, companie ce reprezinta in exclusivitate vanzarile Yahoo in Romania, aceasta dublandu-si cifra de afaceri in 2009, de la 911.000 euro cu un an inainte, la 1,7 mil. euro. Profitul a fost minim, de 1.600 euro, in scadere de la 16.600 euro in 2008.
AdEvolution a generat in 2009 afaceri de 1,1 mil. euro, in scadere cu 38% fata de nivelul de 1,7 mil. euro, cat a afisat compania in 2008. Pierderile s-au diminuat insa de peste trei ori, de la 190.000 euro la 55.000 euro in 2009. Beyond Media, furnizor de servicii de publicitate online care activeaza in parteneriat cu AdEvolution, a realizat afaceri de aproape 1,9 milioane de euro, cu pierderi de circa 140.000 euro.
HttPool, furnizor de publicitate pe reteaua sociala Facebook, a raportat in 2009 afaceri de 1,06 mil. euro, fata de 22.000 euro in 2008. Compania a pierdut anul trecut 8.000 euro, mult mai putin decat cei 101.000 euro in anul intrarii pe piata locala, 2008.
Rol Online Network, care detine AdTarget, divizie de publicitate online, a raportat pentru anul trecut o cifra de afaceri de 922.000 euro, in scadere cu 10% fata de rezultatele din 2008. Compania a pierdut anul trecut 183.000 euro, fata de profitul de 41.000 euro inregistrat cu un an in urma.
TradeAds a generat in 2009 o cifra de afaceri de 364.000 euro si profit de 15.000 euro. Compania s-a infiintat la inceputul lui 2009.
Splendid Media Interactive si-a crescut cifra de afaceri in 2009 de peste trei ori, de la 270.000 euro la 874.000 euro. Totodata, compania a trecut de la pierdere de 2.000 euro in 2008, la profit de 7.500 euro anul trecut.
Think Digital a facut in 2009 afaceri de 200.000 euro, de aproape patru ori mai mult decat in 2008, cand firma a afisat o cifra de afaceri de 57.000 euro. Firma a pierdut 8.500 euro, cu 1.000 euro mai putin decat in 2008.
Publisheri care activeaza pe modelul regiilor, insa in principal doar pentru site-urile din portofoliul propriu.
Inform Media (care detine si print) a generat in 2009 o cifra de afaceri de 7,4 mil. euro, in scadere cu 30% fata de anul precedent. Compania a trecut pe pierdere (306.000 euro) fata de profitul de 705.000 euro inregistrat in 2008.
Apropo Media a generat in 2009 afaceri de 3,1 mil. euro, in scadere cu 9% fata de 2008 cand compania a afisat afaceri de 3,4 mil. euro. Pierderile companiei s-au adancit la 614.000 euro anul trecut, in crestere cu 58% fata de 2008, cand compania a afisat pierderi de 387.000 euro.
Compania si-a marit numarul de angajati in 2009, de la 97 la finalul anului precedent la 110, conform datelor de la Registrul Comertului.
F5 Webcorp, compania de new media a grupului Realitatea-Catavencu, a realizat o cifra de afaceri de 1,4 mil. euro in 2009. La finalul anului, compania a iesit pe minus cu 1,3 mil. euro. Divizia s-a infiintat la jumatatea anului 2008, an in care compania a generat afaceri de 34.000 euro si pierdere de 110.000 euro.
Piata de publicitate online a fost in 2009 de 15,3 mil. euro (65,2 mil. lei), in scadere cu 10% fata de 2008 conform unui studiu IAB Romania, realizat de PricewaterhouseCoopers, publicat in aprilie anul acesta.
1 euro la nivelul anului 2009 a fost calculat la media pe acel an, adica 4,24 lei. La nivelul lui 2008, nivelul mediu de schimb a fost de 3,68 lei.
Rezultatele in general mai slabe pe 2009 nu descurajeaza jucatorii din piata, care, in prezent, considera ca vom asista la o crestere a segmentului de publicitate online cu 15-30% in 2010 comparat cu anul precedent.
Calin Rotarus, managing director al ArboInteractive, a estimat pentru DailyBusiness.ro ca piata va evolua cu 20-30% anul acesta. "Imi mentin afirmatiile facute anterior, in luna februarie", spune acesta.
Val Voicu, director general AdEvolution, sustine ca piata va evolua cu 15-20% anul acesta. "Primul trimestru a fost mult mai bun decat cel din 2009, si acest lucru sustine afirmatia mea", spune Voicu.
Si Mihai Fanache, seful Media Cafe, spune ca piata de publicitate online din Romania ar putea creste, chiar si cu 30%. "E mult de munca insa". Intrebat daca pana in prezent piata a evoluat, Fanache a evitat un raspuns direct "E sezon ploios acum!".
NEW MEDIA
Rezultate slabe pentru principalii jucatori din publicitatea online, in primul an de criza
20 iulie 2010, ora 00:02, autor(i): Alex Goaga | 1.381 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din NEW MEDIA
25 mai 2012, ora 12:21 in Burse |
74 vizualizari |
0 comentarii
18 mai 2012, ora 11:50 in |
988 vizualizari |
0 comentarii
15 mai 2012, ora 00:05 in |
492 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni
- Raiffeisen Bank si-a dublat profitul in primul trimestru
- 25 mai, termenul limita de depunere a declaratiilor de venit pentru anul 2011
- Veniturile Vodafone au scazut cu 2,7% in ultimul an fiscal
- HP ar putea concedia pana la 25.000 de angajati. Vezi de ce
Ultima ora
- Facebook, data in judecata dupa scaderea de la bursa (miercuri, 15:03)
- Google il omagiaza pe Robert Moog printr-un logo sonor (miercuri, 10:19)
- Alibaba rascumpara 20% din actiuni de la Yahoo, pentru 7,1 mld. dolari (luni, 11:25)
- Seful Trilulilu despre ACTA: Avem nevoie de politie, nu de companii care se comporta ca politia (vineri, 14:32)
- Agentia Q2M se aliaza cu Thinkdigital Romania (joi, 16:57)
- Pe cine imbogateste listarea pe bursa a Facebook (joi, 11:43)
- RoNewMedia: Unul din patru romani prefera sa isi faca cumparaturile online (miercuri, 16:40)
- Finlanda este singura tara din Europa complet digitalizata. Vezi pe ce loc e Romania (marti, 16:45)
- Facebook a crescut plafonul de finantare prin oferta publica initiala la 12,8 mld. dolari (marti, 15:30)
- Google il omagiaza pe Robert Moog printr-un logo sonor
- Facebook, data in judecata dupa scaderea de la bursa
- Alibaba rascumpara 20% din actiuni de la Yahoo, pentru 7,1 mld. dolari






