Compania Copper Beech Capital, dezvoltatorul proiectului rezidential Blue Tower din cartierul bucurestean Colentina, a primit feedback negativ la adresa planului de reorganizare depus la Tribunalul Bucuresti. Practicianul in insolventa numit de Tribunal pentru a-si exprima parerea asupra posibilitatii realizarii reorganizarii a catalogat planul companiei drept "irealizabil si fraudulos".
Dumitru-Remus Vulpescu a spus pentru DailyBusiness.ro ca in raportul depus la Tribunal la finalul saptamanii trecute, concluzia a fost ca "planul este irealizabil si fraudulos". Practicianul in insolventa nu a facut publice, insa, alte detalii.
Totusi, cei care vor decide daca planul este sau nu acceptat sunt creditorii companiei, printre care banca Alpha Bank si fondul de investitii Romania Invest. Acesta din urma a cumparat peste 70 de apartamente din totalul de 156 ale proiectului, insa ulterior a reziliat contractul si s-a inscris la masa creditorilor, avand de recuperat circa 2 milioane de euro, bani achitati sub forma de avans.
Intre timp, in cadrul proiectului rezidential au mai ramas in vigoare doar 10 precontracte, dupa ce in urma cu aproape trei ani, cand proiectul a fost lansat, clientii semnasera peste 100 de precontracte. Marea majoritate au renuntat la apartamente si au reziliat contractele. Blue Tower trebuia finalizat, conform termenului initial, in septembrie anul trecut. In prezent, blocul este finalizat in proportie de peste 90%.
Oficialii Copper Beech nu au comentat raportul expertului, pana la ora publicarii acestui articol. Acum doua saptamani, insa, administratorul companiei, Dinesh Dhamija, a spus ca banca finantatoare oricum nu va accepta planul de reorganizare, nici daca acest raport va fi favorabil, acesta considerand ca banca vrea sa vanda la cost de constructie pentru a-si recupera banii. Reprezentantii Alpha Bank nu au comentat asupra acestor declaratii.
Blue Tower este in insolventa din toamna anului trecut. Proiectul rezidential din Colentina este aproape finalizat, constructia putand fi gata in 3 luni daca se reiau lucrarile. "Am oprit lucrarile pentru ca banca nu a dorit sa ne mai dea banii necesari finalizarii, motivul fiind intarzierea constructiei proiectului", a spus, recent, Dinesh Dhamija, reprezentantul dezvoltatorului.
In cazul in care planul de reorganizare va fi respins de catre creditori, proiectul Blue Tower are sanse foarte mari sa intre in faliment, decizia finala urmand sa fie luata in justitie.
Planul de reorganizare este discutat in cursul zilei de luni la Tribunalul Bucuresti.
REAL ESTATE
Blocul Blue Tower, la un pas de faliment: "Planul de reorganizare este irealizabil si fraudulos"
06 septembrie 2010, ora 15:08, autor(i): Cristina Mihai | 1.539 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din REAL ESTATE
09 februarie 2012, ora 18:11 in Real Estate |
115 vizualizari |
0 comentarii
06 februarie 2012, ora 14:10 in |
77 vizualizari |
0 comentarii
01 februarie 2012, ora 16:20 in |
156 vizualizari |
0 comentarii
31 ianuarie 2012, ora 13:09 in |
389 vizualizari |
0 comentarii
Solicit detalii daca este posibil si daca mai este valabila oferta !
cisgvro@yhoo.com
http://myiulia.blogspot.com/
www.shop5.cabanova.com
Incepand cu anul 2007, dupa aderarea Romaniei la UE, cetatenii romani in calitate de cetateni europeni pot lucra ca functionari europeni. Un tanar...
Articole similare
- Ce face un dezvoltator rezidential cu 600 ha de teren in criza? "Le-am inchiriat pentru agricultura"
- Inca un faliment rasunator in imobiliare: Planul de reorganizare al proiectului Blue Tower a fost respins
- Cele mai celebre esecuri din imobiliarele romanesti: Cati bani pierd dezvoltatorii dintr-un faliment
- Singh: Am iesit din Copper Beech pentru ca vreau sa infiintez un fond de investitii "de criza"
- Copper Beech are un buget de 195 mil. euro pentru 3 proiecte rezidentiale, in 2008
Ultima ora
- Care sunt extremele de pret la apartamentele cu acelasi numar de camere din acelasi oras (joi, 13:45)
- Ratele la dezvoltator, o posibila bomba cu efect intarziat (joi, 05:10)
- Piata rezidentiala de lux intra in zodia insolventei (miercuri, 08:18)
- Unde mai deschidem firme? Oferta tot mai mica pe piata birourilor (marti, 18:11)
- Vulcan, de la productie la consum: Canadienii de la Benevo vor construi un mall (marti, 16:41)
- Oferta pentru spatiile comerciale se va reduce drastic in acest an (marti, 15:35)
- Prima crestere dupa 3 ani la chiriile apartamentelor de 3 si 4 camere (marti, 13:47)
- Si totusi, imobiliarele se misca: 13 mil. euro pentru o cladire de birouri in Cotroceni (marti, 13:41)
- Ce au schimbat rezultatele provizorii ale recensamantului pe piata rezidentiala? (marti, 05:46)
- Capcana imobiliara de sub umbrela insolventelor (luni, 05:43)
- Vulcan, de la productie la consum: Canadienii de la Benevo vor construi un mall
- Care sunt extremele de pret la apartamentele cu acelasi numar de camere din acelasi oras
- Si totusi, imobiliarele se misca: 13 mil. euro pentru o cladire de birouri in Cotroceni
- Unde mai deschidem firme? Oferta tot mai mica pe piata birourilor
- Oferta pentru spatiile comerciale se va reduce drastic in acest an
- Vulcan, de la productie la consum: Canadienii de la Benevo vor construi un mall
- Care sunt extremele de pret la apartamentele cu acelasi numar de camere din acelasi oras
- Si totusi, imobiliarele se misca: 13 mil. euro pentru o cladire de birouri in Cotroceni
- Unde mai deschidem firme? Oferta tot mai mica pe piata birourilor
- Oferta pentru spatiile comerciale se va reduce drastic in acest an
- Cum si-au triplat profitul anul trecut sud-africanii de la NEPI
- Care sunt extremele de pret la apartamentele cu acelasi numar de camere din acelasi oras
- Ratele la dezvoltator, o posibila bomba cu efect intarziat
- Piata rezidentiala de lux intra in zodia insolventei
- Unde mai deschidem firme? Oferta tot mai mica pe piata birourilor







