
Costul anual de ocupare a spatiilor de birouri din centrul Bucurestiului, incluzand chiria si cheltuielile cu diverse servicii s-a mentinut la 332 de euro/mp pe parcursul anului trecut. In aceste conditii, costul de ocupare al birourilor din Bucuresti este printre cel mai redus din Europa Centrala si de Est, niveluri mai reduse fiind inregistrate in Bratislava- 297 euro, Zagreb - 215 euro si Sofia - 183 euro, se arata in studiul Office Space Across the World 2012 realizat de Cushman&Wakefield, citat de mediafax.ro.
Alte capitale din regiune, respectiv Budapesta, Praga si Varsovia, se claseaza pe pozitii superioare in top, cu valori ale costului de ocupare a spatiilor de birouri de 360 euro/mp/an, 361 euro/mp/an, si, respectiv, 438 euro/mp/an.
La nivel mondial, Hong Kong se mentine pe primul loc, cu un cost de 2.026 euro/mp/an, acesta fiind urmat de Londra (1.987 euro/mp/an), care a detronat Tokio (locul 3, cu un cost de 1.635 euro/mp/an), potrivit marketwatch.com.





