- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Casa lui Madoff din Florida s-a vandut cu 5,65 mil. $

18 Oct, 11:18 • Redactia DailyBusiness
Casa lui Bernard Madoff, autorul celei mai mari fraude din istorie, situata in Palm Beach, Florida, a fost vanduta saptamana trecuta cu 5,65 milioane de dolari, cu o treime mai putin fata de pretul cerut initial, a anuntat U.S. Marshals Service, conform Bloomberg.
Casa lui Madoff din Florida s-a vandut cu 5,65 mil. $

Locuinta are cinci dormitoare si sapte bai. Aceasta a fost scoasa la vanzare in septembrie 2009 pentru 8,49 milioane de dolari, iar in luna august a acestui an pretul a fost redus la 6,5 milioane de dolari.

Casa este ultima dintre cele trei locuinte ale lui Madoff pe care autoritatile americane le-au vandut pentru a despagubi victimele schemei Ponzi, realizata de acesta. Madoff a fost condamnat la 150 de ani de inchisoare pentru frauda financiara.

Pe 13 noiembrie, la New York, va avea loc o licitatie a bunurilor personale ale lui Madoff, inclusiv bijuterii si obiecte de arta. Printre acestea se numara si un pian si un inel cu diamant de aproximativ 10 karate.