REAL ESTATE

Dezvoltatorii imobiliari mizeaza pe relansarea pietei chiar din 2010

19 aprilie 2010, ora 13:35 | 626 afisari
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
real-estate2.jpg
Cea mai mare parte a dezvoltatorilor imobiliari prezenti la targurile de profil din 2010 mizeaza pe relansarea pietei inca din acest an, potrivit reprezentantilor dezvoltatorului imobiliar Adama.
"Datele statistice prezentate de organizatorii targurilor imobiliare arata ca zeci de mii de vizitatori au trecut deja pe la standurile companiilor dezvoltatoare pentru a lua pulsul pietei, iar o parte din acestia au semnat chiar precontracte pentru achizitia unei locuinte", se arata intr-un comunicat Adama.

Reprezentantii companiei Adama sunt de parere ca la ultimul targ imobiliar (tIMOn, editia din 18-21 martie 2010) s-a simtit un usor avans al vanzarilor. In plus, compania a adunat peste 300 de date de contact de la clienti interesati de achizitia unei case, iar ulterior le-a trimis acestora o lista cu ofertele de pret.

"Am observat un interes tot mai mare pentru achizitia de locuinte noi in primele trei luni din 2010. Chiar la ultima editia a tIMOn, din luna martie a acestui an, am vazut oameni care erau decisi sa isi cumpere o casa si comparau preturile apartamentelor scoase la vanzare. Speram ca in acest an vom vinde mult mai mult ca in 2009", a declarat Asher Lax, directorul de maketing si vanzari al Adama.

De aceeasi parere sunt si oficialii ansamblului rezidential Doamna Ghica Plaza, dezvoltat de Romfelt Group in cartierul Colentina din Bucuresti, dupa o investitie de 75 de milioane de euro. Spun ca au planuri mari pentru 2010 si considera ca acesta este anul in care piata imobiliara va da, cel mai probabil, primele semne de revenire.

"Participarea in cadrul Timon din acest an ne-a adus un volum mult mai mare de vizitatori comparativ cu anul 2009 cat si o crestere semnificativa a interesului pentru apartamentele de 3 camere" a declarat Avi Shloush, director general Doamna Ghica Plaza.

Pentru 2010, organizatorii de evenimente au anuntat in Bucuresti 11 targuri destinate romanilor care isi cauta o locuinta. Potrivit acestora, anul trecut, au fost organizate, in Bucuresti, 15 targuri imobiliare care nu au avut insa prea mare succes din cauza crizei economice si financiare din Romania.

Dezvoltatorul imobiliar Adama dezvolta, in prezent, noua proiecte rezidentiale in Romania, doua in Ucraina si doua in Moldova. Grupul are in plan extinderea prin constructia de noi faze si finalizare a celor noua ansambluri rezidentiale situate atat in Bucuresti, cat si in orase precum Bacau, Iasi, Ploiesti sau Brasov. Acestea vor cuprinde peste 3.000 de locuinte. Deasemenea, compania vizeaza lansarea de noi proiecte rezidentiale in tari ca Moldova, Ucraina si Turcia.

Doamna Ghica Plaza este un proiect rezidential finalizat, format din 9 blocuri, cu un total de 616 apartamente, de la garsoniere pana la 4 camere, cu un regim de inaltime ce variaza intre 4 si 24 etaje. Ultimul dintre acestea se numara printre cele mai inalte caldiri rezidentiale din capitala.

Ansamblul este situat in cartierul Colentina. Proiectul a necesitat o investitie de 75 de milioane de euro si a fost dezvoltat de Romfelt Group.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Materialele zilei din REAL ESTATE
01 februarie 2012, ora 16:20 in | 146 vizualizari | 0 comentarii
Mai vin bani in imobiliare? Investitiile au scazut anul trecut cu 13%
31 ianuarie 2012, ora 13:09 in | 376 vizualizari | 0 comentarii
Preturile apartamentelor vor stagna in 2012
Manuela Lavinia Toma
Incepand cu anul 2007, dupa aderarea Romaniei la UE, cetatenii romani in calitate de cetateni europeni pot lucra ca functionari europeni. Un tanar...
Alexandra Baciu
http://www.salesconsulting.ro/Posturi/Detalii/137
portal sustinut de adevolution
Vineri, 10 Februarie 2012, 03:42
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter