REAL ESTATE

DTZ: Greul a trecut. Investitiile imobiliare globale vor creste cu 5% anul acesta

19 mai 2010, ora 12:31 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
casa-bloc-medie.jpg
Volumul global al investitiilor in imobiliare va creste cu 5% in 2010, dupa ce perioada cea mai grea a declinului imobiliar a trecut, se arata in raportul Money into Property realizat de compania de consultanta DTZ.
Conform studiului, investitiile din Europa vor creste cu 4% in acest an, pe fondul revigorarii pietelor de capital.

DTZ previzioneaza ca China va deveni a doua piata imobiliara din lume pana la sfarsitul anului 2011, dupa Statele Unite ale Americii, depasind Japonia si Marea Britanie. Singurele tari din Europa care se asteapta sa fie prezente in topul primelor 5 piete in functie volumul investitiilor in 2011 sunt Franta si Marea Britanie.

"Anul 2009 a fost dificil pentru pietele de real estate din toata lumea, valoarea stocului de investitii global diminuandu-se cu 6%. Cu toate acestea, piata de real estate a depasit deja ce a fost mai rau, iar acum ne asteptam la o crestere a valorii stocului de investitii global, in linie cu previziunile pozitive pentru segmentul macro-economic, ce indica o recuperare economica sustenabila in intreaga lume", a declarat Hans Vrensen, global head of research la DTZ.



In 2009, volumul tranzactiilor in Europa s-a diminuat cu 44%, in ciuda unei cresteri trimestriale, care s-a inregistrat fata de T1 2009, cand piata a atins cel mai scazut nivel. Investitiile din Europa si de peste granitele continentului au fost putine in 2009, inregistrand un declin de 59% in comparatie cu 2007, anul de maxima crestere. In acest context negativ, investitiile dinspre Asia Pacific in Europa si in special in Marea Britanie, au reprezentat singurul element favorabil, marcand o crestere cu 31% in 2009.

"Pietele imobiliare din Europa continentala nu puteau evita declinul din 2009. Ultimul an a fost unul dificil atat pentru investitii cat si pentru inchirieri, dar, din fericire, perioada critica se pare ca a trecut. Pe plan international, investitorii si creditorii isi vor creste volumul afacerilor in 2010, comparativ cu anul trecut. Europa ramane destinatia preferata pentru investitii straine", a spus Magali Marton, head of Continental Europe and Middle East research la DTZ.

Pornind de la aceste previziuni, compania globala de consultanta imobiliara DTZ recomanda investitorilor sa aiba o atitudine proactiva, intrucat numeroase piete europene prezinta oportunitati de investitii in urmatorii doi ani.

In 2010, DTZ Research clasifica 151 de piete dintre cele 172 de pe glob, adica 90%, cu valori corecte de cumparare. Acest fapt contrasteaza situatiei din anul precedent, cand Londra a fost singura piata internationala in care proprietatile au atins un pret corect.

In Europa, 87% dintre piete ofera proprietati la valori corecte sau chiar sub aceasta valoare, in comparatie cu numai 20% din piete, ponderea de anul trecut.

"Conform analizei noastre, acum este momentul potrivit pentru a investi in Europa, in special in Belgia, Franta, Germania. Retailul este sectorul cel mai atractiv, numeroase piete oferind oportunitati de achizitie in acest sector, inclusiv cele din Europa Centrala si de Est", a precizat Magali Marton.

Per ansamblu, previziunile pozitive ale DTZ sunt intarite si de raportul "Investor and Lender Surveys", ale carui rezultate reliefeaza o crestere a increderii pentru 2010 si 2011. Doua treimi dintre reprezentantii institutiilor de credit care au participat la studiu asteapta o crestere a volumului brut de imprumuturi noi in perioada 2010 - 2011, in timp ce nici unul dintre acestia nu prevede reducerea volumului de imprumuturi acordate sectorului de real estate comercial in aceasta perioada.

Se observa, astfel, o imbunatatire remarcabila a atitudinii creditorilor in comparatie cu anul trecut, cand jumatate dintre acestia erau de parere ca volumul imprumuturilor se va micsora in 2010. Cercetarea realizata de DTZ in randul investitorilor arata o crestere a increderii: 76% dintre acestia se asteapta sa-si creasca investitiile proprii pe segmentul proprietatilor comerciale in 2010, ponderea ajungand la 94% in 2011.

DTZ: Si piata din Romania isi va reveni

"In ceea ce priveste piata din Romania, am fost martorii unei reveniri a activitatii investitionale in T4 2009 si T1 2010, cu retailul ca segment dominant. Estimam ca aceasta tendinta se va pastra si in 2010, cu activitate slaba, insa, pe segmentul rezidential", a declarat Bogdan Sergentu, head of valuations and consulting al DTZ Echinox.

El a adaugat ca lipsa lichiditatilor de pe piata inhiba inca achizitiile de proprietati. Totusi, o revenire a climatului macroeconomic va crea un mediu sustenabil pentru activarea pietei de investitii.

"Activitatea din trimestrul intai, cand piata a inregistrat un volum de investitii de 108,34 milioane de euro, ne indeamna sa avem incredere in estimarea de 500 milioane de euro pe care am facut-o la sfarsitul anului trecut pentru 2010", a precizat Bogdan Sergentu.

Companii internationale de consultanta imobiliara DTZ are peste 10.000 de specialisti in 148 de orase din 43 de tari din intreaga lume. Compania ofera servicii in Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), Asia Pacific si in America.

In noiembrie 2002, dupa noua ani de activitate pe piata imobiliara din Romania, Echinox Consulting a incheiat un acord de parteneriat cu compania multinationala DTZ, Echinox Consulting devenind reprezentantul local al DTZ sub denumirea de DTZ Echinox.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Luni, 27 Septembrie 2021, 07:19
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter