REAL ESTATE

Proiectul Esplanada ar putea fi intarziat de exproprieri cel putin doi ani

16 septembrie 2008, ora 15:42 | 485 afisari | 1 comentariu publicat
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Esplanada1.jpgmica.jpg
Lucrarile proiectului Esplanada ar putea fi intarziate cu doi ani si jumatate din cauza exproprierilor din zona, a anuntat ministrul Dezvoltarii, Laszlo Borbely, care a participat alaturi de reprezentantii companiei Trigranit la o masa rotunda privind stadiul proiectului, relateaza NewsIn.
Potrivit ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, in momentul de fata jumatate din terenul de peste zece hectare pe care urmeaza sa fie dezvoltat proiectul Esplanada este disponibil, iar pentru cealalta jumatate exista deja notificari de proprietate.

"In spatele acestui proiect stau trei ani de negocieri dure. Dar printre beneficiile directe ale partenerului public in cadrul acestui proiect se numara un total de 12.000 mp spatii de birouri ce urmeaza a fi livrate la finalul primei faze de dezvoltare, dar si un centru cultural multifunctional ce prevede o investitie de 40 milioane de euro. Cu toate acestea, inceperea constructiei ar putea fi intarziata de cateva probleme printre care se numara si cea a terenurilor care trebuie cumparate de catre Primarie de la unii proprietari", a spus ministrul Dezvoltarii.

Borbely a mai declarat ca in circa 2-3 saptamani ar trebui rezolvate si ultimele detalii, care tin de Ministerul Finantelor si de Ministerul Justitiei, iar apoi urmeaza ca Guvernul sa aprobe ordonanta de urgenta privind transferul proprietatii asupra terenului de la Ministerul Dezvoltarii la Primaria Municipiului Bucuresti.

"Dupa transferul terenului de la minister catre la municipalitate, primaria are un termen de maximum doi ani si jumatate sa rezolve problema terenurilor revendicate. Urmeaza totusi ca si Primaria sa isi spuna punctul de vedere oficial in cazul acestui proiect, insa dupa ultimele discutii pe care le-am avut cu primarul Oprescu nu cred ca vor fi probleme", a adaugat Borbely.

Reprezentantii companiei Trigranit sustin la randul lor ca au pierdut deja timp pretios in ultimii ani de cand negocierile se duc cu autoritatile si datorita schimbarilor dese ale ministrilor. "In trei-patru ani in care am negociat s-au pierdut luni de zile prin schimbarea ministrilor de resort. Si asta pentru ca noii ministri sa se puna la punct cu proiectul", a declarat Dan Ghibernea, Country Manager al TriGranit Development Romania.

Proiectul Esplanada urmeaza a fi dezvoltat pe un teren de 10,7 hectare adiacent Bulevardului Unirii din Capitala, printr-o investitie directa, privata, de un miliard de euro. Avand o suprafata totala construita de 800.000 mp, proiectul va ingloba un centru cultural, cladiri de birouri, un centru comercial, hoteluri si locuinte. Din suprafata totala a terenului, 20 % va fi amenajat cu spatii verzi, in timp ce 270.000 mp construiti vor fi ocupati de locuri de parcare.

La incheierea perioadei contractuale de 49 de ani, intregul complex si dreptul de proprietate asupra acestuia vor fi cedate Statului Roman.

TriGranit Development Corporation este o companie internationala specializata in dezvoltarea si managementul de proiecte imobiliare, activa in 11 tari din Europa Centrala si de Est. Compania detine un portofoliu de proiecte finalizate in valoare de doua miliarde de euro, precum si numeroase alte proiecte in curs de dezvoltare, atat in cadrul unor parteneriate public-private precum si investitii directe, valorand aproximativ 8,5 miliarde de euro.

Actionariatul TriGranit este format din fondul austriac de investitii Immoeast, oamenii de afaceri maghiari Sandor Demjan si Sandor Csanyi, Peter Munk, om de afaceri canadian si Nathaniel Rotschild, din familia de bancheri britanici Rotschild.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Terra Romania a spus:
17/09/2008 22:23
Cred si eu ca se tergiverseaza exproprierile pentru ca sunt vanate terenurile respective. Daca se mai asteapta inca 1 an sau 2 atunci valoarea pe piata al lor e posibil sa se dubleze.
 
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Duminica, 27 Mai 2012, 15:34
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter