- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Remax: Piata imobiliara din Cluj-Napoca depaseste 1 miliard de euro

19 May, 12:16 • Redactia DailyBusiness
Remax Grup de Lux, una dintre primele francize Remax în România și în Cluj-Napoca, estimează că piața imobiliară clujeană va ajunge, în acest an, la o valoare de peste 1 miliard de euro, dacă sunt luate în calcul toate categoriile de tranzacții.
Remax: Piata imobiliara din Cluj-Napoca depaseste 1 miliard de euro

„Agenția imobiliară
Grup de Lux s-a afiliat rețelei Remax 
în urmă cu 5 ani, după o experiență de 15 ani pe piața imobiliară din
Cluj-Napoca. În cei 20 de ani de existență a biroului nostru, am observat
principalele schimbări prin care a trecut piața imobiliară locală și, putem
spune că, 2016 este un an promițător în care estimăm că toate tranzacțiile, fie
ca sunt vânzări – achiziții sau închirieri, pe orice segment, vor ajunge la o
valoare totală de peste 1 miliard de euro”, a declarat Ramona Cuc, Broker –
Owner Remax Grup de Lux.

Potrivit
afirmațiilor sale, în acest an, din totalul tranzacțiilor pe piața clujeană,
circa 75% vor implica proprietăți rezidențiale, restul de 25% fiind împărțite
între locații de tip office, comercial sau industrial.

Prețul
mediu pe segmentul rezidențial este, în acest moment,  cel mai mare din țară – undeva la circa 1.200 euro/mp,
cu vârfuri ce depășesc ușor 1.500 euro/mp”, a mai spus Ramona Cuc, afirmând că
pe acest segment prețurile au crescut cu cca. 12% în ultimul an și, în același
timp, au fost livrate multe unități locative noi în Cluj-Napoca, dar și în
Florești.

Afaceri de peste 1,25 milioane
de lei pentru Remax
Grup de Lux

 

Un business pornit în urmă cu 20 de
ani și afiliat apoi rețelei Remax, Grup de Lux a raportat în 2015 o cifră de
afaceri, realizată din comisioanele încasate, de cca. 1,25 milioane de lei, din
care peste  74% sunt obținute din
tranzacții de vânzare-cumpărare.
 

„Peste 70% din
cifra de afaceri reprezintă tranzacții în reprezentare exclusivă pentru
proprietar, în care agentul reprezintă exclusiv interesele proprietarilor,
implicându-se cu toată energia și expertiza lui și a rețelei  în interesul proprietarului. Astfel, agentul
are interes în a colabora cu orice alt agent din piață în identificarea unui cumpărător,
scurtând astfel și timpul de tranzacționare”, a mai spus Ramona Cuc.

În ceea ce privește
ponderea tranzacțiilor pe segmentul rezidențial, acestea însumează 72% din
business-ul companiei, restul de 28% revenind tranzacțiilor pe segmentele
comercial, office și industrial.
 
 
 
 

Cea mai mare
tranzacție – 10 milioane de euro

Cea mai mare
tranzacție din istoria biroului Remax Grup de Lux  a fost cu un imobil istoric în Cluj-Napoca, contractat
la 10 milioane de euro și tranzacționat între două societăți comerciale.
Printre
tranzacțiile importante ale biroului se numără și câteva clădiri istorice de
referință ale Clujului – Hotel Continental, Policlinica Studențească, Căminul
Conservatorului sau Vila Tatar.

„De asemenea, au
fost clădiri importante de birouri pe care le-am tranzacționat exclusiv – Power
Business Center sau Maestro Business Center – cât și alte proprietăți mari din
categoria comercial, dar și terenuri importante pentru dezvoltări imobiliare,
cu valori de tranzacționare de peste 1 milion de euro”, a mai adăugat Ramona
Cuc.