- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

RTC va investi cu 16% peste estimarile initiale in proiectul rezidential din Sibiu

07 Apr, 14:47 • Redactia DailyBusiness
Divizia de real estate a grupului RTC, Rimobi, va demara din aprilie 2008, constructia primului sau ansamblu rezidential, investitia prevazuta fiind de 7 mil. euro, cu circa 16% peste suma anuntata in 2007, cand compania si-a anuntat intentia de a dezvolta proiectul.
RTC va investi cu 16% peste estimarile initiale in proiectul rezidential din Sibiu

Diferenta de 1 milion de euro o reprezinta valoarea terenului, care a fost evaluat recent, potrivit oficialilor companiei.

Proiectul Theresianum va fi ridicat pe malul Cibinului si va cuprinde 97 de apartamente de una, doua si trei camere. Ansamblul rezidential va fi construit pe un teren de aproximativ 3.800 de metri patrati, fiind format din trei imobile, legate functional la nivelul subsolului si care se inalta pe sase niveluri.

Suprafata construita desfasurata va fi de 11.300 mp, din care apartamentele vor ocupa 9.330 mp. Suprafata medie pentru apartamentele de trei camere va fi de 94 mp, pentru cele de doua camere – de 63 mp, iar la garsoniere – de 50 mp.

Complexul va avea peste 100 de locuri de parcare subterane si supraterane, 500 mp de spatiu verde, pentru relaxare si un loc de joaca special amenajat si mobilat pentru copii. Preturile pentru un apartament finisat la cheie pornesc de la 1.000 euro/mp.

„Alegerea Sibiului si a acestei zone pentru primul nostru ansamblu rezidential a fost determinata de mai multe motive: apropierea grupului RTC de catre aceasta zona, prin business-urile derulate aici, nivelul accelerat de dezvoltare inregistrat in toate domeniile, de Capitala Culturala European de anul trecut si faptul ca in 2010 va fi inaugurata si soseaua de centura, care va prelua traficul celor care tranziteaza orasul Sibiu”, a declarat Mariana Radu, directorul executiv al Rimobi, divizia real estate din grupul RTC.

Termenul de finalizare al complexului Theresianum este trimestrul 3 al anului 2009, iar proiectul va fi lansat oficial pe piata in cadrul „Targului Bani&Case”, care se va desfasura in perioada 11-13 aprilie, la Sibiu.

Rimobi, divizia de Real Estate din cadrul grupului RTC, reuneste companii cu activitati in domeniul imobiliarelor si constructiilor.

Serviciile oferite sunt cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare, inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau subinchiriate, servicii de administrare si intretinere a spatiilor de birouri si a celor industriale, confectii metalice si constructii civile si industriale.

Rimobi administreaza peste 11.000 mp de birouri, 45.000 mp – spatii de depozitare, 1.500 mp – spatii comerciale si 570.000 mp de teren. Principalele companii ale diviziei imobiliare si constructii sunt Euros Trading, Forum Center, Viva Center, MTT Training Services.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan: „Mandatul meu este să păstrez direcția pro-occidentală și să evit o cădere economică”
Nicușor Dan: „Mandatul meu este să păstrez direcția pro-occidentală și să evit o cădere economică”
Nicușor Dan: NATO trebuie să își consolideze prezența și capacitățile în România, inclusiv în apărarea antidronă
Nicușor Dan: NATO trebuie să își consolideze prezența și capacitățile în România, inclusiv ...
Camera Deputaților a adoptat prelungirea până la 31 decembrie 2026 a facilităților de transport pentru veterani, văduve de război și pensionari
Camera Deputaților a adoptat prelungirea până la 31 decembrie 2026 a facilităților de transport ...
Custodele Coroanei, Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit la Palatul Buckingham
Custodele Coroanei, Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit la Palatul Buckingham
Camera Deputaților a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului
Camera Deputaților a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până ...
Belfast: violențe de stradă după un atac cu cuțitul; autoritățile au mobilizat forțe sporite de ordine
Belfast: violențe de stradă după un atac cu cuțitul; autoritățile au mobilizat forțe sporite de ...
Eugen Tomac ar putea avea miercuri o discuție cu președintele Nicușor Dan pe tema formării Guvernului
Eugen Tomac ar putea avea miercuri o discuție cu președintele Nicușor Dan pe tema formării Guvernului
Nicușor Dan analizează refacerea coaliției și instalarea unui premier din cercul consilierilor prezidențiali, dacă Guvernul Tomac nu trece de Parlament
Nicușor Dan analizează refacerea coaliției și instalarea unui premier din cercul consilierilor prezidențiali, ...
Piețele financiare sub presiune, după corecții puternice pe acțiunile companiilor americane de tehnologie
Piețele financiare sub presiune, după corecții puternice pe acțiunile companiilor americane de tehnologie
CCR amână decizia privind ordonanţa de urgenţă legată de programul SAFE
CCR amână decizia privind ordonanţa de urgenţă legată de programul SAFE
Iranul ripostează după atacul american asupra infratructurii critice
Iranul ripostează după atacul american asupra infratructurii critice
România preia președinția SEECP și mizează pe infrastructură, conectivitate și extinderea UE în Europa de Sud-Est
România preia președinția SEECP și mizează pe infrastructură, conectivitate și extinderea UE în ...