- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

9 oferte pentru achizitionarea Blue Air. Cele mai multe sunt din afara tarii

24 Apr, 17:48 • karina.popescu
Blue Air a primit, pana la data limita de 20 aprilie, 9 oferte de achizitie, cele mai multe fiind din afara tarii, a anuntat miercuri compania.
9 oferte pentru achizitionarea Blue Air. Cele mai multe sunt din afara tarii


Este vorba despre
companii din Belgia, Italia, Romania, Elvetia, Grecia, dar si din
Emiratele Arabe Unite sau alte tari din Asia.

Urmeaza sa
stabilim exact, impreuna cu creditorii societatii (inclusiv ANAF),
modalitatea de evaluare si de selectie a ofertelor depuse, precum si
procedura de derulare a negocierilor. Impreuna cu creditorii
societatii intentionam sa fixam data de 20 mai 2013 drept deadline
pentru primirea ofertelor finale. In acest sens, criteriile de
selectie vor fi aprobate de creditorii companiei si actionarii
acesteia, alaturi de Comisia de negociere, care urmeaza a fi
desemnata”, se arata in comunicatul Blue Air.

Decizia de vanzare a
companiei nu influenteaza in niciun fel zborurile efectuate sau
programate. Orarul de zbor ramane neschimbat, iar zborurile se
efectueaza normal, conform acestuia. De asemenea, biletele de avion
achizitionate pana acum sau care vor fi achizitionate in viitor sunt
si vor ramane valabile, precizeaza reprezentantii companiei.

In prezent, compania Blue Air opereaza
zboruri cu 8 aeronave, catre 30 de destinatii europene cu plecare din
Bucuresti, Bacau si Sibiu, avand aproximativ 400 de salariati.

Dintre operatorii aeriani din
Romania chestionati de DailyBusiness.ro in legatura cu intentia de
cumparare a Blue Air, doar Carpatair a raspuns. Compania nu se afla
printre investitorii interesati de preluarea compania Blue Air, a
spus Paula Ardelean, vice president sales in cadrul Carpatair.

Cand Blue Air a anuntat oficial ca este scoasa la vanzare, compania avea deja 6 oferte de la investitori interesati. Pretul de pornire solicitat nu a fost facut public.

Potrivit unor surse, administratorul judiciar al Romstrade, firma aflata in insolventa si care detine Blue Air, si-a propus un termen de cel mult doua luni pentru finalizarea tranzactiei.

Conform datelor remise la Ministerul de Finante, compania aeriana a incheiat anul 2011 cu afaceri de 575,5 milioane lei si pierderi de 48,5 milioane lei. La finele lui 2011, datoriile companiei se ridicau la 393,8 milioane lei.

Omul de afaceri Nelu Iordache este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocati pentru construirea autostrazii Nadlac-Arad si aflat in prezent in detentie.

Blue Air a anulat o comanda de 462,2 milioane dolari plasata in 2008 pentru cinci aeronave Boeing 737, programate pentru livrare in perioada 2015-2016, din cauza situatiei financiare a Romstrade, ambele companii fiind parte a unui grup controlat de Nelu Iordache.