- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Ce trebuie sa stii cand inchiriezi o camera de hotel in UE

27 Oct, 17:33 • Redactia DailyBusiness
Rezervarea camerei se poate face printr-o agenție de turism, online sau direct la hotel. Orice ai decide verifică, înainte de a face rezervarea, ce au spus alți consumatori despre agenția de turism, platforma online sau hotelul pe care intenționezi să le folosești.
Ce trebuie sa stii cand inchiriezi o camera de hotel in UE


 Centrul European al Consumatorilor – ECC Romania te ajută să faci o alegere în cunoștință de cauză.

Rezervarea unei camere de hotel printr-o agenție de turism prezintă în primul rând avantajul că poți discuta personal cu un angajat și-i poți cere acestuia toate informațiile de care ai nevoie.

Agenția de turism trebuie să-ți ofere un număr de informații obligatorii. Această obligație este valabilă numai pentru cazul în care rezervi doar cazarea.

Dacă închei un contract pentru un pachet de servicii turistice, care include cazare, transport și/sau alte servicii, alte reguli se vor aplica.

„Agenția de turism nu este decât un intermediar în procesul de rezervare, astfel încât responsabilitatea pentru calitatea camerei și a serviciilor oferite aparține, de regulă, hotelului. Agenția de turism poate răspunde de corectitudinea datelor introduse în procesul rezervării, de exemplu, dacă ți-au greșit numele sau perioada rezervării, dar și pentru corectitudinea informațiilor oferite. Solicită agenției de turism, înainte de finalizarea procesului de rezervare, detalii privind politica de anulare a rezervării: cu câte zile înainte poți anula, care este valoarea penalităților în caz de anulare”, spune Irina Chirițoiu, director ECC Romania.

 
Platformă online

Platformele online care permit rezervarea de camere de hotel sunt din ce în ce mai numeroase și utilizate. Principalele avantaje ar fi rapiditatea procesului de rezervare, sistemele de notare a hotelurilor în funcție de satisfacția clienților, oferta extrem de mare de hoteluri și altele. Odată finalizată rezervarea, trebuie să primești prin e-mail confirmarea comenzii de la platforma online. Atenție: nu vei putea renunța în termen de 14 zile la rezervarea făcută, dacă te răzgândești! Majoritatea platformelor de rezervări presupun plata prin card sau PayPal sau alte modalități asemănătoare, așa că, înainte de a face o rezervare, asigură-te că deții un card de credit/debit valabil ori un cont la o platformă de plăți online.
 
Direct la hotel

Uneori este posibil ca tarifele oferite de un hotel la rezervarea directă pe site-ul acestuia sau prin telefon să fie mai convenabile decât atunci când îți rezervi camera printr-un intermediar. Dacă vrei să faci rezervarea prin telefon, este bine să soliciți, înainte de a-ți da acceptul în scris, confirmarea ofertei prin e-mail. Dacă vrei să faci rezervarea online, pe site-ul hotelului, și ai nelămuriri, sună la recepție și află toate informațiile de care ai nevoie, inclusiv politica de anulări.
 
Anulări și reclamații

Dacă vrei să anulezi o rezervare, fă o cerere în acest sens către intermediar (agenția de turism sau platforma online) și către hotel. Oferă toate informațiile necesare: identitatea ta, numărul rezervării, data rezervării. Atașează mesajului confirmarea rezervării primite de la intermediar sau hotel.

Dacă apar probleme, atât în timpul rezervării, cât și ulterior, în timpul șederii la hotel, este bine să faci o reclamație. Adresează reclamația atât hotelului, cât și intermediarului prin care ai rezervat camera. Reclamația trebuie să conțină toate datele tale de contact și datele rezervării.
 
Caz de succes

Majoritatea problemelor care apar între tine și operatorul turistic pot fi remediate pe cale amiabilă. Dar, în caz că nu reușești să ajungi la o înțelegere cu operatorul, poți apela la ECC Romania. Așa a făcut și un consumator român care a achiziționat un pachet de servicii turistice, la un hotel de 4 stele, de la o agenție de turism din Bulgaria. Ajuns la fața locului, consumatorul a observat mai multe deficiențe: camere murdare, lipsa aerului condiționat, lipsa piscinei, pe care le-a comunicat imediat agenției de turism telefonic și în scris.

Cu toate acestea, agenția de turism bulgară nu a luat nicio măsură, iar consumatorul a fost nevoit să-și continue vacanța în condițiile date. Reîntors în țară, a solicitat agenției de turism o despăgubire pentru prejudiciul cauzat, dar nu a primit niciun răspuns. Prin urmare s-a adresat ECC Romania care a transmis cazul către ECC Bulgaria.

După contactarea de către ECC Bulgaria, agenția de turism a acceptat să ofere consumatorului suma de 200 de Euro cu titlu de compensație.